Indigenii trăiesc cu 20 de ani mai puţin decât neindigenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victime ale sărăciei, malnutriţiei şi ale diverselor maladii infecţioase, populaţiile indigene trăiesc cu până la 20 de ani mai puţin decât media neindigenilor, relevă primul raport al ONU despre situaţia acestor localnici în lume, citat de AFP.

Prezentat joi simultan în Rio de Janeiro, New York, Bruxelles, Canberra, Manilla, Mexico, Moscova, Pretoria şi Bogota, acest raport citează câteva exemple despre această diferenţă între speranţa de viaţă a indigenilor şi cea a neindigenilor: 20 de ani în Australia şi în Nepal, 17 ani în Canada, 13 ani în Guatemala şi 11 ani în Noua Zeelandă.

"Acest raport relevă mai multe date alarmante despre populaţia indigenă", a declarat Giancarlo Summa, director al Centrului de informare al ONU în Brazilia, în cursul prezentării documentului la Rio. El "este un pas în plus spre recunoaşterea drepturilor economice, sociale şi culturale ale indigenilor", după Declaraţia popoarelor indigene, adoptată în 2007 de ONU, a afirmat el.

Documentul indică faptul că populaţia indigenă cuprinde circa 370 de milioane de persoane în 90 de ţări, adică 5 % din populaţia mondială. Totuşi, indigenii constituie peste o treime din cele 900 de milioane de persoane care trăiesc într-o extremă sărăcie în zonele rurale.

"Indienii trăiesc în sărăcie, analfabetism, ei sunt excluşi de la puterea economică şi politică. În unele ţări, ei nu sunt nici măcar recunoscuţi de guvern", a declarat la rândul său Marcos Terena, din etnia braziliană Terena, care militează pentru drepturile indigenilor în Brazilia. "Trebuie subliniat că în Brazilia, indianul nu era sărac la sosirea portughezilor în 1500, ci a fost transformat în sărac de colonizare", a adăugat el, arătând că "discriminarea este mare în Brazilia şi un indian nu atinge niciodată aceleaşi nivel de trai ca al unui alb şi nici măcar ca al unui negru".

Comunităţile indigene suferă, de asemenea, din cauza violenţei, politicii de asimilare, exproprierilor de pământ, deplasărilor forţate şi trăiesc în condiţii sanitare "alarmante", denunţă raportul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite