Cuba: Au intrat în funcţiune primele cooperative neagricole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Havana, Cuba FOTO Shutterstock
Havana, Cuba FOTO Shutterstock

Primele 124 de cooperative neagricole din Cuba şi-au început oficial activitatea, a anunţat guvernul de la Havana, precizând că acestea „vor juca un rol important în economia ţării“.

„Cu această măsură, facem un pariu pentru un management sub formă cooperativă a activităţilor care nu şi-au dovedit eficienţa în sectorul bugetar“, a explicat Grisel Trista, membră a comisiei guvernamentale pentru aplicarea reformelor economice, citată de cotidianul oficial „Granma“.

„Ea permite statului, totodată, să elibereze de activităţile care nu sunt vitale pentru dezvoltarea economiei“, a adăugat ea.

Cele 124 de cooperative, cărora li se adăuga în curând încă 71 al căror statut a fost aprobat în şedinţă de guvern, vor funcţiona în mod experimental înainte de extinderea experimentului.

Aproximativ trei sferturi - 99 din 124 - sunt pieţe de fructe şi legume care există deja la Havana şi în două provincii învecinate, Artemisa şi Mayabeque. Alte 12 sunt cooperative de construcţie, cinci de transport de pasageri, două de reciclare a materiilor prime şi şase cu activităţi diverse (tâmplărie, pictură, mecanică).

Aceste cooperative, care se adaugă celor aproximativ 400.000 de muncitori independenţi, „nu sunt rezultatul unui proces de privatizare, ele administrând proprietatea statului, a întregului popor“, a subliniat Grisel Trista.

„Ele sunt destinate să joace un rol important în economia ţării, chiar dacă rolul principal va fi deţinut în continuare de întreprinderile socialiste de stat“, a mai afirmat ea.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite