Cei mai bogaţi oameni din lume în 2022. Şase români în topul Forbes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Dines
Daniel Dines

Revista Forbes şi-a publicat clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume în 2022, notând că nu a fost o perioadă prea bună pentru miliardarii lumii. În topul Forbes de anul acesta, se află şi şase miliardari români, iar jumătate dintre ei au făcut avere din companiile de tehnologie a informaţiei pe care le-au înfiinţat.

Cel mai bogat român, Daniel Dines , în vârstă de 50 de ani, fondatorul companiei de automatizări UIPath, listată la Bursa din New York, ocupă locul 1.053 în top, cu o avere estimată la 2,9 miliarde dolari. Mult mai jos, pe locul 1.818, se află Ion Ţiriac (82 de ani), cu avere de 1,6 miliarde dolari, din afaceri imobiliare, retail auto şi servicii financiare. El împarte locul 1.818 cu alţi doi români, cu averi făcute în sectorul IT. Ion Stoica (57 de ani) şi Matei Zaharia (36 de ani), cofondatorii companiei Databricks, care au şi ei averi de 1,6 miliarde dolari. Compania de software Databricks, în care au investit şi giganţi ca Microsoft şi Amazon, a fost evaluată în august 2021 la 38 miliarde de dolari. Ceilalţi doi miliardari români din top sunt fraţii Pavăl, fondatorii retailerului Dedeman, dar averile lor diferă. Dragoş Pavăl (55 de ani), ocupă locul 1.929, cu 1,5 miliarde dolari, iar Adrian Pavăl (53 de ani), este în ultima sută de miliardari din top, pe locul 2.578, cu 1 miliard de dolari.

De unde provin noii miliardari

În ultimul an, la nivel global, numărul miliardarilor a scăzut cu 87, iar averea netă a acestora a scăzut cu nu mai puţin de 400 de miliarde de dolari comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021. Din clasamentul actual au ieşit 329 de persoane, cea mai mare număr de la criza financiară din 2008 – 2009. Dintre ei, 169 au intrat doar anul trecut în acelaşi top. Însă în pofida războiului din Ucraina şi a turbulenţelor pe care acesta l-a provocat pe pieţe, 236 de noi persoane au intrat în clasament, în scădere faţă de recordul absolut înregistrat în 2021.

Toţi noii miliardari provin din doar 34 de ţări. În pofida unor măsuri dure luate împotriva sectorului tech, China a produs 62 de noi miliardari, cei mai mulţi pentru orice ţară. Cel mai bogat nou-venit este din Taiwan: Zhang Congyuan, fondatorul în vârstă de 74 de ani al Huali Industrial, o companie ce produce încălţăminte pentru zeci de branduri, printre care Nike, Puma, UGG şi Vans.

Statele Unite s-au clasat pe locul doi, cu 50 de miliardari noi. Printre aceştia se numără Gary Wang, cu o avere de 5,9 miliarde de dolari, cofondatorul şi chief technology officer al platformei de tranzacţionare a criptomonedelor FTX.

India a avut 29 de noi miliardari, clasându-se pe locul 3. Cu o avere de 1,1 miliarde de dolari construită din afaceri în domeniul farmaceutic, indianul Subba Rao Jasti este cel mai bătrân miliardar de anul acesta.

Top 10

elon musk

1. Elon Musk (SUA), cu o avere netă estimată la 219 de miliarde de dolari, CEO-ul Tesla şi SpaceX, este în premieră pe prima poziţie în clasamentul Forbes, care foloseşte o metodologie uşor diferită decât agenţia Bloomberg;

2. Jeff Bezos (SUA), cu o avere de 171 miliarde de dolari;

3. Bernard Arnault şi familia sa (Franţa), 158 miliarde de dolari;

4. Bill Gates (SUA), 129 miliarde de dolari;

5. Warren Buffett (SUA), 118 miliarde de dolari;

6. Larry Page (SUA), 111 miliarde de dolari;

7. Sergey Brin (SUA), 107 miliarde de dolari;

8. Larry Ellison (SUA), 106 miliarde de dolari;

9. Steve Ballmer (SUA), 91 miliarde de dolari;

10. Mukesh Ambani (India), 90 miliarde de dolari.

O absenţă notabilă din clasamentul de anul acesta este cea a lui Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta/Facebook pierzându-şi locul între primii 10 cei mai bogaţi oameni ai planetei în luna februarie, după ce preţul acţiunilor companiei sale s-a prăbuşit ca urmare a publicării unor estimări mai slabe decât cele aşteptate de investitori. Pentru prima dată în istoria sa, numărul utilizatorilor activi zilnici la nivel global ai Facebook a scăzut faţă de trimestrul precedent, la 1,929 miliarde de la 1,930 miliarde.

Miliardarii Europei 

Averea miliardarilor de pe bătrânul continent a scăzut sub trei mii de miliarde de dolari pe fondul războiului din Ucraina şi al volatilităţii pieţelor bursiere.

Numărul total al miliardarilor din Europa este mai mic în 2022, potrivit ediţiei americane Forbes, ca urmare a scăderii puternice a numărului de miliardari şi a averilor acestora în Rusia, ţară puternic lovită de sancţiuni.

Dintr-un total global de 2.668 de miliardari, cu o avere cumulată de 12,7 trilioane de dolari, Europa are 592 de miliardari în 2022, în scădere de la 628, în 2021. Averea cumulată a miliardarilor europeni a scăzut de la nivelul maxim de trei mii de miliarde de dolari de anul trecut la 2,8 trilioane de dolari anul acesta.

Războiul ruso-ucrainean, rubla rusească slăbită şi evaluările mai mici ale companiilor din Rusia au dus la scăderea numărului de miliardari de la 117, în 2021, la 83 anul acesta.

Miliardarii ruşi au o avere cumulată de 320 de miliarde de dolari, cu 263 de miliarde de dolari mai puţin decât anul trecut. Şase dintre cei mai bogaţi oameni ai Rusiei au pierdut mai mult de 10 miliarde de dolari fiecare, estimează Forbes SUA.

Ţara europeană cu cei mai mulţi miliardari în acest an este Germania, cu 134 de bogaţi care au o avere cumulată de 608 de miliarde de dolari. Franţa rămâne, de asemenea, un punct de atracţie al miliardarilor europeni, unde averea celor 43 de miliardari a crescut cu 7% faţă de anul trecut, până la 550 de miliarde de dolari. Între timp, Suedia este „oaia neagră” a continentului: dintr-o ţară de 10 milioane de oameni doar 45 sunt miliardari.

În Marea Britanie nu doar afacerile antreprenorilor britanici sunt de succes, ci şi ale fondatorilor de pretutindeni. Guillaume Pousaz (Elveţia), fondatorul fintech-ului Checkout.com, cu sediul central în Londra, a devenit cel mai bogat antreprenor în domeniul tehnologiei din Europa, cu o avere estimată la 23 de miliarde de dolari.

Estonia are anul acesta primul său miliardar, Kristo Käärmann, cofondatorul startup-ului de plăţi transfrontaliere din Londra, Wise. De asemenea, Revolut, startup-ul bancar digital cu sediul la Londra, a continuat să crească, rotunjind considerabil averea cofondatorului rus Nikolay Storonsky (7,1 miliarde de dolari) şi a ucraineanului Vlad Yatsenko (1,1 miliarde de dolari).

Cei mai bogaţi zece miliardari europeni de pe lista Forbes SUA din 2022 au o avere colectivă de 590 de miliarde de dolari, în creştere cu 38 de miliarde de dolari în ultimul an.

Clasamentul celor mai puternici 10 oameni din Europa, în 2022

Bernard Arnault

1. Bernard Arnault, Franţa, 158 de miliarde de dolari

2. Francoise Bettencourt Meyers, Franţa, 74 de miliarde de dolari

3. Amancio Ortega, Spania, 59 de miliarde de dolari

4. Dieter Schwarz, Germania, 47 de miliarde de dolari

5. Rodolphe Saade, Franţa, 41 de miliarde de dolari

6. Francois Pinault, Franţa, 40 de miliarde de dolari

7. Klaus Michael Kuehne, Germania, 37 de miliarde de dolari

8. Beate Heister & Karl Albrecht Jr, Germania, 36 de miliarde de dolari

9. Giovanni Ferrero, Italia, 36 de miliarde de dolari

10. Alain Wertheimer, Franţa, 31 de miliarde de dolari

10. Gerard Wertheimer, Franţa, 31 de miliarde de dolari

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite