Când fanatismul schimbă faţa omenirii

Expulzarea creştinilor din Mosul şi ocuparea unei vechi mănăstiri din nordul Irakului de către forţele (absurde) ale Statului Islamic, reprezintă o lovitură mortală pentru diversitatea confesională şi culturală din lumea arabă. Mai marii lumii ar trebui să lase la o parte vorbele şi să treacă la fapte. Cu repeziciune, cortina groazei a căzut peste Mosul... şi peste creştinii din lumea arabă.

Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. (Matei 10, 22) 

În numai câteva zile comunitatea de creştini din oraşul irakian Mosul, capitala provinciei Ninive, faimoasa cetate din Cartea lui Iona, şi-a părăsit pământurile strămoşeşti, marcând unul dintre cele mai dramatice momente din istoria acestei regiuni. Fanaticii care aparţin Statului Islamic din Irak şi Levant (SIIL) le-au dau un ultimatum: fie se convertesc la islam, fie plătesc o taxă specială (pe care oricum o plăteau...), fie îşi iau tălpăşiţa. Câtă generozitate din partea unor barbari care îşi ascund cu neruşinare chipurile! Iar majoritatea a ales ultima opţiune, aceea de a-şi părăsi casele şi bisericile, cei mai "norocoşi" găsind adăpost în oraşul Qaraqosh, situat la 30 de kilometri distanţă de Kurdistanul iranian.

Mai mult decât o crimă împotriva umanităţii, dispariţia creştinilor din Irak înseamnă şi eradicarea unei civilizaţii. Pentru că, de mai bine de 2000 de ani, creştinii irakieni, ascendenţi direcţi ai asiro-caldeenilor, au avut o prezenţă esenţială în această regiune, în cea mai mare parte a timpului trăind în pace cu musulmanii de diverse confesiuni. De-a lungul secolelor au rezistat invaziilor străine şi perioadelor de persecuţii, una din cele mai grave lovituri fiind însă invazia militară declanşată de "coreligionarii creştini" veniţi din America în anul 2003. Renumita publicaţie britanică, Daily Star, menţionează în editorialul din 22 iulie, că începând cu invazia americană mai mult de jumătate din populaţia creştină din Irak, estimată în 2003 la 1 milion de persoane, ar fi părăsit atunci ţara. Acum, sub ameninţarea fanaticilor islamişti, pleacă toţi...

Între sicriu şi valiză...

Petros Mosche, arhiepiscopul siriac catolic din Qaraqosh, cel mai mare oraş creştin din Irak, situat la 30 km de Mosul, declara pentru publicaţia franceză "La Vie", în ediţia din 18 iulie a.c., că un mesager al grupării SIIL i-a îndemnat pe locuitori să participe la o reuniune în cadrul căreia urma să li se explice noile reguli ale califatului proaspăt instalat la Mosul. Din motive evidente, nimeni nu a căzut în această capcană mortală. În cursul nopţii însă, rebelii au stârnit un nou val de panică, informându-i pe creştini de opţiunile în funcţie de care va fi decis viitorul familiei şi al copiilor lor: taxa, convertirea sau părăsirea oraşului. Mai mult, rebelii au distribuit şi o scrisoare purtând marca SIIL în care scria negru pe alb data ultimatului, adică 19 iulie la ora prânzului.

Dar înainte, le-au marcat casele cu litera "N" (se pronunţă "noun") de la "Nazareean" ("Nasrani" în arabă), termen peiorativ care în Coran îi desemnează pe adepţii Nazariteanului Hristos, adică pe creştini, simbolul fiind însoţit şi de menţiunea "bun imobiliar aflat în proprietatea Statului Islamic". Mai mult, în acest context de teroare, asemeni musulmanilor şiiţi şi membrilor celorlalte comunităţi religioase, creştinii nu au putut beneficia nici de ajutoarele alimentare distribuite populaţiei. De la o clipă la alta presiunile au devenit ameninţări, ameninţările fapte sângeroase, viaţa de zi cu zi un calvar, între valiză şi sicriu creştinii din Irak alegând drumul crucii.

Tot părintele Petros Mosche mai adaugă şi faptul că la ieşirea din oraş, aşa-zişii vameşi ai grupării SIIL, le-au confiscat toate bunurile şi actele de identitate. Împinşi de teroarea jihadiştilor, dar şi de bombardamentele armatei irakiene, creştinii din Mosul se îndreaptă acum spre oraşele Erbil, Dohuk şi Qaraqosh unde încă mai trăiesc aproape 50.000 de locuitori de confesiune siriaco-catolică. Dar nici aici creştinii nu-şi vor găsi liniştea, deoarece oraşul este adesea ţinta unor bombe necruţătoare. Obosiţi fizic dar mai ales psihic, creştinii din Irak se îndreaptă acum spre Turcia şi înspre oricare orizont în care să nu mai simtă mirosul morţii.     

"Sunt irakian, sunt creştin!"...

De câteva zile, caracterul arab "N" ("noun") face turul reţelelor de socializare, persecuţia creştinilor din Irak, mobilizând în Franţa, duminica trecută, peste 2.000 de persoane care au manifestat paşnic la Paris şi la Lyon. Purtând acest simbol în semn de solidaritate cu fraţii creştini din Orient, manifestanţii au scandat într-un glas: "Sunt irakian, sunt creştin!". Glasul disperat al acestor pământeni cu destin de martiri a ajuns în sfârşit şi în Occident, sub presiunea oamenilor simpli şi a asociaţiilor umanitare, autorităţile religioase şi mai ales cele politice din Franţa rupând în cele din urmă tăcerea şi deschizând porţile refugiaţilor irakieni.  

Ultimele evenimente de o violenţă ieşită din comun ar trebui să provoace însă nu numai condamnări verbale, ci şi măsuri de securitate şi sancţiuni istorice. ONU a calificat epurarea religioasă din Irak drept "o crimă împotriva umanităţii". Nu e nici prima şi din nefericire nici ultima, dar această politică a indiferenţei joacă un rol tot mai decisiv în proiectul de eliminare a prezenţei creştinilor în Orientul Apropiat. Dacă mai marii lumii îi lasă în continuare pe aceşti fanatici barbari să atace şi să distrugă diversitatea lumii arabe, culturală, de patrimoniu şi, mai ales, cea identitară, alături de crimele împotriva umanităţii, aceştia vor comite o greşeală şi mai uriaşă şi anume, aceea de a distruge pentru totdeauna secole de civilizaţie.