Barack Obama a primit-o pe Aung San Suu Kyi la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a primit-o miercuri pe opozanta din Myanmar Aung San Suu Kyi în Biroul Oval al Casei Albe.

Obama şi invitata sa nu au făcut nicio declaraţie, schimbând doar câteva cuvinte în şoaptă în timp ce fotografii acreditaţi la Casa Albă imortalizau această întâlnire, prima între cei doi laureaţi ai premiului Nobel pentru Pace.

Înainte de a sosi la Casa Albă, în jurul orei 17.00 /21.00 GMT/, Aung San Suu Kyi a primit în Congres prestigioasa medalie de aur a instituţiei ce îi fusese decernată în 2008, menţionează AFP.

Obama a susţinut din 2009, anul când a venit la putere, începutul unui proces, pe atunci de neconceput, de democratizare în Myanmar /Birmania/.


Junta militară, la putere în această ţară din sud-estul Asiei timp de o jumătate de secol, a cedat locul în martie 2011 unui regim civil din foşti generali reformatori. Procesul s-a desfăşurat fără vărsare de sânge şi Myanmar şi-a schimbat faţa, în special după eliberarea a sute de disidenţi şi alegerea lui Aung San Suu Kyi ca deputat al opoziţiei.

Washingtonul a pus capăt în iulie majorităţii restricţiilor sale privind investiţiile în Myanmar, inclusiv în gaze şi petrol. Un nou ambasador este în post începând din iulie, o premieră după 22 de ani.

Aung San Suu Kyi se află la Washington începând de luni pentru o vizită de trei săptămâni în Statele Unite, unde, la fel ca în Europa în iunie, ea se bucură de o primire călduroasă

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite