Avertismentul Siriei: „Vom fi cimitirul invadatorilor occidentali“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul sirian, Wael al-Halqi FOTO Reuters
Premierul sirian, Wael al-Halqi FOTO Reuters

Premierul sirian, Wael al-Halqi, a avertizat, miercuri, ţările occidentale că Siria va fi "cimitirul invadatorilor" în cazul unei intervenţii militare, relatează AFP.

"Siria (...) va surprinde agresorii aşa cum a surprins în timpul războiului (israeliano-arab) din octombrie (1973) şi va fi cimitirul agresorilor", a afirmat premierul, citat de televiziunea publică.

Războiul din Octombrie, sau Războiul de Yom Kippur, a fost declanşat de o ofensivă-surpriză a Egiptului şi Siriei împotriva Israelului, provocând pierderi statului evreu înainte ca acesta să îl câştige, după trei săptămâni de lupte încrâncenate, soldate cu 2.650 de morţi.

Noua avertizare a regimului sirian are loc în timp ce mai multe ţări occidentale par pe punctul de a lansa o acţiune militară împotriva regimului pentru a-l "pedepsi" pentru că ar fi lansat un presupus atac chimic la 21 august.

"Ameninţările lor colonialiste nu ne vor teroriza din cauza voinţei şi hotărârii poporului sirian, care nu acceptă să fie umilit", a continuat premierul.

El a repetat că ţările occidentale mint imputând atacul regimului, ca să aibă pretext pentru un atac.

"Premierul asigură (...) că ţările occidentale, în frunte cu Statele Unite, inventează scenarii mincinoase şi pregătesc pretexte fictive pentru a interveni militar în Siria", a anunţat televiziunea publică siriană.

Bashar al-Assad afirmă că Siria va ieşi învingătoare dintr-o confruntare cu SUA

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite