Atacurile contra Aramco: ONU nu a stabilit implicarea Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ONU nu este în măsură să „coroboreze în mod independent“ că rachetele şi dronele lansate în cursul anului curent împotriva unor infrastructuri petroliere saudite sunt de origine iraniană, în condiţiile în care Riadul şi Washingtonul impută aceste atacuri Teheranului, transmite Reuters.

Într-un raport transmis marţi Consiliului de Securitate, secretarul general al ONU anunţă că experţi din cadrul organizaţiei pe care o conduce au analizat resturi ale armelor folosite în mai şi în septembrie împotriva unor infrastructuri petroliere saudite şi în iunie împotriva Aeroportului Internaţional Abha.

„La ora actuală, ONU nu este în măsură să coroboreze în mod independent că rachetele de croazieră şi dronele utilizate în aceste atacuri sunt de origine iraniană“, subliniază Antonio Guterres.

Raportul notează că rebelii yemeniţi houthi, care au revendicat atacul, nu au reuşit să demonstezele că armele respective le aparţineau. Mai mult, ONU consideră că rebelii din Yemen nici nu ar avea astfel de arme.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite