Atac cu rachete în capitala Kurdistanului irakian: Cel puţin un mort şi şase răniţi, între care un soldat american VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atac cu rachete la Erbil Captură YouTube
Atac cu rachete la Erbil Captură YouTube

Un atac cu rachete a vizat luni seara o bază aeriană din Kurdistanul irakian, provocând moartea unui angajat civil şi rănind alţi cinci, precum şi un soldat american, transmite AFP.

Cel puţin trei rachete au fost lansate în direcţia Arbil, capitala acestei regiuni autonome din nordul Irakului, iar una a ţintit o bază aeriană care găzduieşte trupe americane, a anunţat coaliţia condusă de SUA. Alte cel puţin două rachete au căzut peste zone rezidenţiale de la periferia oraşului.

Potrivit lui Delovan Jalal, responsabil în cadrul Departamentului de Sănătate din Arbil, cel puţin cinci civili au fost răniţi, dintre care unul era în stare gravă.

Atacul a fost revendicat online de un grup puţin cunoscut, numit Awliyaa al-Dam (Gardienii sângelui), precizează AFP.

A fost „un act terorist criminal” şi „o escaladare periculoasă” pentru securitatea regiunii, a reacţionat preşedintele irakian Barham Saleh.

Ministerul de Interne al Kurdistanului iranian a anunţat că a deschis „o anchetă minuţioasă”.

Două surse din cadrul serviciilor de informaţii au declarat pentru AFP că rachetele au fost lansate din interiorul Kurdistanului irakian. Conform unui ofiţer, este vorba de proiectile de 107 milimetri care au fost lansate la o distanţă de opt kilometri vest de oraş.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite