Există zone geografice care au o puternică încărcătură geopolitică, deoarece reuşesc să galvanizeze întregul sistem internaţional prin generarea de noi paradigme, prin crearea şi încurajarea entropiei la nivelul întregului sistem şi prin reciclarea puterii la nivel global.  Aceste zone geografice au câteva caracteristici în comun care ne ajută să le identificăm şi să le întelegem importanţa în tabloul geopolitic general. În primul rând, adună într-o zonă delimitată geografic interesele mai multor naţiuni de prim rang din punct de vedere al greutăţii lor geopolitice, din zone foarte îndepărtate, prin diferite elemente de interes cu sens pozitiv sau negativ, precum concentrarea resurselor naturale, controlul (uneori abuziv) al unor obiective geostrategice precum strâmtori sau istmuri sau zone de tranzit între plăci geopolitice majore, proliferarea nucleară, bacteriologică şi chimică, etc. Aceste zone reuşesc să angreneze politic, diplomatic, uneori militar, naţiuni îndepărtate, deoarece reprezintă punctul de convergenţă al intereselor acestor naţiuni. Putem să facem o analogie între aceste împletituri de interese, care se concentrează într-o anumită zonă sau zone, cu o hartă a rutelor comerciale aeriene. Se observă o densitate mult mai mare a traficului şi implicit al interesului în marile oraşe care operând analogia, devin zone încărcate geopolitic.

Un nexus geopolitic reprezintă acea zonă geografică corespunzătoare unei densităţi mai mare a evenimentelor de natură geopolitică, convergentă mai multor politici externe a mai multor state a căror agendă geopolitică, precum şi elemente de politică internă sunt influenţate de evenimentele din respectiva regiune.

Orientul Mijlociu, Peninsula Coreea, Caucazul reprezintă nexusuri geopolitice deja bine împământenite în afacerile internaţionale din prezent. Ele aduc într-un singur loc interese americane, ruse, chineze europene şi influenţează comportamentul acestor actori intr-un mod dinamic şi complex. Un nexus geopolitic are şi o caracteristică computaţională, în sensul că o serie de date şi variabile intră în nexus, care, în urma aplicării constantelor şi formulelor geopolitice valabile pentru respectiva regiune, generează un nou set de date şi variabile, reciclând status quo-ul existent. Orientul Mijlociu serveşte drept un bun exemplu în acest sens. Interesul american afişat pentru această zonă a văzut numeroase schimbări de formă şi conţinut înca de pe vremea Crizei Suezului şi revoluţiilor din anii 1970, Iran. 

 

Antarctica - geopolitica continentului de gheaţă 

Continentul antarctic reuşeşte să îşi păstreze o aură de mister şi obscuritate, ramânând departe de jocurile geopolitice care se desfăşoară pe scena globală în acest moment. Încă din 1820, anul primului contact vizual uman al coastei continentale antarctice de către echipajul navei Vostok si Mirny  din Flota Imperială Rusă,  Antarctica a început să apară pe agenda de politică externă a mai multor puteri, atât ţări riverane precum Argentina, Chile, Australia, Noua Zeelandă, dar şi naţiuni cu interese globale precum Rusia, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. Până în perioada interbelică, continentul Antarctida nu a resimţit o afluenţă umană semnificativă, dar în urma conflagraţiei mondiale dintre 1939-1945, interesul şi volumul populaţiei ştiinţifice au crescut. Populaţia întregii regiuni a Antarcticii variază destul de mult în funcţie de sezon. Unele misiuni de cercetare au un program sezonier care coincide cu vara australă, pe când alte misiuni ştiinţifice au baze permanente, precum Staţia Concordia Franţa, Staţia Davis Australia, Staţia Fuji Dome Japonia si Staţia Law-Racoviţă, România. Prezenţa permanentă a României din 2006 a fost posibilă prin donaţia facută de Australia a staţiei Law, construită în 1986. Vârful de populaţie prezentă la un anumit moment a fost de 4.490 de persoane, marea majoritate fiind compusă din personal ştiinţific, dar şi din turişti care se concentrează pe zonele de coastă pentru a observa viaţa sălbatică activă şi unică, din zonă. 

Statele Unite ale Americii nu recunosc nici unul din cele 8 teritorii deja împărţite în Antarctica. 

Antarctica este o zonă extrem de interesantă din punct de vedere al aplicabilităţii şi uzului uneltelor de drept internaţional, precum şi al cooperării dintre actorii internaţionali.  Din punct de vedere jurisdicţional, politic si diplomatic, Antarctica este guvernată de sistemul Tratatului Antarcticii,sistem ce are ca baza fundamentală Tratatul Antarcticii adoptat la 1 decembrie 1959 şi intrat în vigoare la 23 iunie 1961, precum şi o multitudine de rezoluţii auxiliare adoptate şi ataşate acestui tratat care are în prezent 50 de membri semnatari, cu caracter consultativ sau care vizează acest statut, ca în cazul României. Este un acord multilateral, care nu beneficiază de unanimitate şi consens complet, deoarece există multe acorduri şi recunoaşteri bilaterale, în special de natură teritorială, dar care nu sunt agreate la nivelul tuturor membrilor semnatari. Acordul reglementează natura internaţională a continentului Antarctidei, precum şi prezervarea biodiversităţii sale şi a statutului de teritoriu ştiinţific. Se remarcă prin faptul că este primul document cu valoare diplomatică care aduce prevederi de reglementare a uzului de arme nucleare din perioada Războiului Rece. 

Un alt aspect important al geopoliticii existente în această zonă sunt pretenţiile teritoriale exprimate de către 7 state de pe platformă şi Norvegia asupra insulei Petru I. Tratatul Antarcticii, prin articolul 4, nu încurajează, dar în acelaşi timp nu neagă pretenţiile teritoriale deja exprimate la momentul semnării acordului, interzicând în acelaşi timp noi pretenţii teritoriale.  Statele Unite ale Americii şi Rusia, moştenitoarea juridică a prerogativelor şi obligaţiilor semnatarei defuncte, Uniunea Sovietică, şi-au rezervat dreptul de a îşi exprima pretenţii teritoriale pe viitor. În acelaşi timp, Statele Unite ale Americii nu recunosc nici unul din cele 8 teritorii deja împărţite în Antarctica. 

Trecutul geologic al continentului ne spune că acesta nu a fost permanent îngheţat în istoria sa, mai mult, a avut perioade în care vegetaţia a prosperat, clima variind de la temperată la tropicală.Această informaţie poate să sugereze ca aceste resurse vegetale abundente au suferit acelaşi proces de transformare în petrol, proces care a creat şi depozitele exploatate in prezent. 

Altă reglementare politică majoră o reprezintă interzicerea activităţii de minerit a materialelor minerale care se găsesc în zonă, reglementare realizată prin adăugarea la sistemul juridic antarctic a Protocolului de Protecţie a Mediului, semnat la Madrid 1991 şi adoptat în 1998 cu un termen al prohibiţiei până în 2048. Acest apendice la tratatul original, deşi foarte dur şi concret în interzicerea exploatărilor de tip minier, lasă o uşă deschisă în cazul unanimităţii statelor semnatare. Mai mult, din conţinutul tratatului nu reiese interzicerea prospectării şi extragerii de petrol.

Trecutul geologic al continentului ne spune că acesta nu a fost permanent îngheţat în istoria sa, mai mult, a avut perioade în care vegetaţia a prosperat, clima variind de la temperată la tropicală.Această informaţie poate să sugereze ca aceste resurse vegetale abundente au suferit acelaşi proces de transformare în petrol, proces care a creat şi depozitele exploatate in prezent. 

          Posibilitatea de evoluţie într-un nexus geopolitic

Din punctul de vedere al posibilităţii evoluţiei zonei într-un nexus geopolitic, este important de precizat care sunt caracteristicile unei astfel de construcţii geopolitice pe care Antarctica le are deja. Reuşeşte să galvanizeze interesele a peste 50 de ţări, dintre care 8 au interese teritoriale clar definite şi uneori contradictorii, cum este cazul Argentinei şi Marii Britanii. Îşi păstrează efectul computaţional de a prelua date geopolitice ferm uzitate în practica afacerilor internaţionale şi le transformă într-o nouă construcţie. În acest caz politica general practicată de naţiuniîn care interesul economico-politic permanent al statului, adeseori în dezacord şi în conflict cu alte interese de acelaşi fel din partea altor naţiuni, a fost înlocuit cu un model de cooperare. Ştiinţa şi protejarea mediului sunt aproape valori constituţionale în guvernanţa Antarcticii, un caz nebişnuit pentru prezentul status quo.

Nu este clar determinat dacă prezintă şi o concentrare de resurse, dar acest lucru este departe de a fi improbabil. 

Punctul de inflexiune a acestei zone spre un nexus geopolitic îl poate reprezenta descoperirea unor zăcăminte de petrol, care în contextul deficitului crescând al acestei resurse şi a dependenţei patologice a societăţii moderne faţă de această sursă de energie, ar putea să declanşeze o veritabilă cursă spre Polul Sud.

În acest moment, petrolul care a fost confirmat ar genera un preţ cu aproape 30% mai mare per baril extras faţă de preţul actual practicat, din cauza costurilor de extracţie. Acest decalaj de 30% poate fi relativ uşor recuperat având în vedere că preţul petrolului este în creştere şi tehnologia de extracţie se îmbunătăţeşte rapid.  Antarctica rămâne un continent îngheţat atât geografic, cât şi politic, prin intermediul sistemului politic care îl guvernează. Este un bun exemplu de cooperare internaţională, dar cu siguranţă substratul acestei cooperări şi relaţii multilaterale este mult mai nuanţat decât portretul unui continent unde naţiunile lumii coexistă în pace, pentru ştiinţă. Pentru a deveni un nexus geopolitic în viitor, Antarctica are nevoie de un catalizator care să energizeze toţi aceşti actori, care îi păşesc întinderile sterpe. Acest catalizator poate fi prezenţa resurselor minerale şi fosile, a căror valoare geostrategică pe viitor poate să crească dramatic. 

Articol redactat de Dragoş Tirnoveanu, absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucureşti şi colaborator al portalului de analize geopolitice Geopolitics.ro, editat de Asociaţia ASAGRI (Asociaţia de Analize Strategice, Analize Geopolitice şi Relaţii Internaţionale). 

Puteţi citi mai multe analize geopolitice aici.