A apărut un nou monolit misterios. Unde a fost fotografiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monolitul din Toronto. FOTO News.ro
Monolitul din Toronto. FOTO News.ro

Un misterios monolit din metal, similar celor apărute în ultimele luni în SUA şi mai multe ţări din Europa, a fost descoperit joi pe un mal al oraşului Toronto, scrie Le Figaro.

Rectangulară, măsurând aproximativ 4 metri înălţime, structura a fost remarcată joi de mai mulţi locuitori din zonă, care au publicat imagini pe reţelele de socializare. 

„Golful Humber şi-a primit propriul monolit peste noapte”, a scris un utilizator de Facebook.

O structură similară a apărut deja şi a dispărut în alte părţi ale Canadei, în oraşele Vancouver şi Winnipeg.

Într-o imagine publicată vineri dimineaţă pe Instagram, obiectul din Toronto apărea vandalizat, cu graffiti şi vopsea roşie.

Primul astfel de monolit a fost remarcat în deşertul Utah, în luna noiembrie 2020. El a dispărut după câteva zile. Ulterior, apariţia unor structuri similare a fost anunţată în mai multe oraşe din lume, inclusiv în România. Şi acesta din urmă a dispărut între timp.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite