La o primă vedere declaraţia pare a fi una diplomatică şi formală, însă trebuie menţionat că de puţine ori Vladimir Putin a menţionat numele României în declaraţiile sale, iar când o face are în spate un întreg arsenal de acţiuni. Mai mult, dacă stăm să luăm în considerare ultimele evenimente din Europa Centrală şi de Est putem observa un avânt diplomatic, politic şi economic fără precedent din partea Rusiei.

Rusia şi statele membre UE, vecine României

Profitând de stuaţia economică dificilă prin care statele europene din est se confruntă, Rusia a iniţiat o acţiune de acorduri economice şi împrumuturi care să-i crească influenţa în regiune.

Acordul recent dintre Rusia şi Ungaria, prin care Rusia acorda un credit de 10 miliarde de euro pentru construcţia a două reactoare nucleare la centrala de la Paks a luat toată Europa prin surprindere. Acordul nu ar trebui să surprindă pe nimeni, în contextul izolării Ungariei, aceasta caută sprijin din partea Moscovei care se poate concretiza în viitorul apropiat într-un parteneriat strategic solid. În ultima perioadă putem constata o apropiere dintre cele două state, Rusia a fost anul trecut oaspete de onoare la Targul agricol de la Budapesta, Ungaria a fost invitatul de onoare la marele Targ de carte de la Moscova iar cele două state au anunţat deschiderea camerelor de comerţ ruso-maghiare în Moscova, Rostov, Krasnoyarsk, Irkutk şi Novorosisk. Mai trebuie menţionat că Rusia este partenerul economic principal al Ungariei din afara UE, iar balanţa comercială dintre cele două state se ridica la 12 miliarde de euro. Pârghiile economice de influenţă ale Rusiei în Ungaria sunt puternic ancorate în depenenţa de gazul (Rusia furnizând 75% din necesar) şi petrolul rusesc (Rusia furnizează 80% din necesar).

Venirea la putere anul trecut în Bulgaria a Partidului Socialist Bulgar, urmaş al Partidului Comunist Bulgar, care niciodată nu a ascuns intenţiile sale de a dezvolta relaţii prioritare cu Rusia şi celelalte state CSI, constituie un motiv de îngrijorare pentru România.

În acest moment, Rusia are discuţii cu Bulgaria privind construcţia unei centrale atomo-electrice în Bulgaria şi probabil ca şi în cazul maghiar, aceasta va primi sprijinul financiar şi expertiza tehnică pentru construirea unor noi reactoare nucleare. Interzicerea exploatării gazelor de şist de către parlamentul bulgar, revocând astfel permisul de explorare acordat companiei americane Chevron, ignoră parcă deliberat dependenţa de 95% faţă de gazul rusesc şi ancorează definitiv interesele energetice ale Rusiei în această ţară prin participarea Bulgariei la proiectul de transport de gaz Southstream.

Implicarea Bulgariei şi Ungariei în proiectul de transport de gaz Southstream care ocoleşte România a atras oprobiul Comisiei Europene care a avertizat că acordurile de participare la acest proiect încalcă legislaţia UE. Mai mult, prin participarea la proiectul Southstream şi ignorarea completă a proiectului Nabucco, Bulgaria a subminat conducta Nabucco, ceea ce ulterior a dus la decesul acestui proiect.

Rusia şi statele non-UE

Serbia este ţinta predilectă a Rusiei în Balcani, aceasta având ca obiectiv menţinerea statului Balcanic în afara UE şi NATO şi creşterea dependenţei economice, în special în domeniul energetic unde Rusia şi-a întărit prezenţa prin cooptarea Serbiei în proiectul Southstream şi achiziţionarea companiei de petrol sârbeşti NIS. Este de aşteptat, ca din cauza datoriilor de un miliard de euro, Srbijagas (compania naţională de gaz) să fie preluată de către Gazprom. Mai trebuie precizat că Rusia şi-a consolidat influenţa economică în acest stat şi prin acordarea unui împrumut de 1 miliard de dolari. Nu trebuie ignorată şi prezenţa militară a Rusiei în zonă, cele două armate având un parteneriat militar care prevede printre altele şi asistenţa economică pentru industria militară sârbă.

Cu toate că Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, la Vilnius, documentul trebuie aprobat de Parlament, iar rezultatul alegerilor parlamentare din  noiembrie 2014 vor fii hotărâtoare pentru viitorul parcurs european al Republicii Moldova. Dacă tendinţele din sondajele de opinie se menţin, atunci procesul de integrare europeană o să ia sfârşit, un sondaj din luna noiembrie îi dau câştigători pe comunişti cu 35% din voturi.

Cu toate că anul trecut Rusia a interzis importurile de vin, aceasta are la îndemână mai multe instrumente ce poate lovi economia fragilă a Republicii Moldova printr-un embargou asupra legumelor şi fructelor, precum şi prin impunerea de restricţii moldovenilor care lucrează în Rusia.

De asemenea, Rusia se poate folosi de chestiunea Transnistreană pentru şantajarea Republici Moldova. Nu trebuie ignorată nici Găgăuzia, de unde, recent s-a anunţat organizarea unui referendumul în luna februarie unde alegătorii sunt chemaţi să opteze între aderarea R. Moldova la UE sau apropierea de Uniunea Vamală, dar şi o eventuală independenţă.

Ridicarea restrictiilor vamale la importul de vin moldovesc de către Uniunea Europeană a fost un prim pas în apropierea R. Moldova de UE, un alt pas îl constituie alocarea unor resurse financiare europene pentru accelerarea procesului de interconectare energetică a Moldovei la România, însă liberalizarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni poate înclina balanţa în favoarea forţelor politice pro europene.

După luni întregi de negocieri, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius,  Ucraina a refuzat să semneze Acordul de Asociere cu UE, iar ulterior a semnat un acord cu Rusia în decembrie 2013, prin care i se oferea Kievului reducerea preţului la gaze cu o treime şi acordarea unui împrumut de 15 miliarde de euro sub forma achiziţionării de obligaţiuni ucrainene.

Întreaga mişcare întreprinsă de Ucraina a părut în cele din urmă doar o strategie de negociere care să-i confere avantaje în faţa Rusiei, în contextul în care în 2010 obţinuse diminuarea preţului la gaze în schimbul menţinerii pentru încă 25 de ani a bazelor navale ruse în Ucraina. Însă, ulterior Rusia a crescut preţul gazelor de la 230 dolari pe metrul cub la 400 de dolari în al treile trimestru al anului 2013. Mai mult, pentru scăderea preţului la gaze a solicitat vânzarea companiei naţionale de gaz ucrainene, Naftogaz către Gazprom.

Sondajele recente par a-i acorda credit preşedintelui Ucrainei, 47% dintre subiecţii ucraineni sunt de acord cu acordul semnat de către Ianukovych cu Rusia, în timp ce numai 27% se opun.

Prin mişcarea întreprinsă în Ucraina de Rusia la finalul anului 2013, parea că aceasta a reuşit să îşi consolideze prezenţa economică şi să pună bazele includerii Ucrainei în viitoarea uniune euro-asiatică. Însă, protestele din Kiev şi din marile oraşe din vestul Ucrainei par a crea motive de îngrijorare Rusiei, radicalizarea recenta a protestatarilor şi ameninţările cu separarea de Ucraina a Republicii Autonome a Crimeei fac din această ţară un teren al neprevăzutului. Cheia rezolvării tensiunilor din interiorul Ucrainei stând în mâinile Uniunii Europene care poate acţiona ca mediator, convingându-l pe Viktor Ianukovych să detensioneze atmosfera din ţară prin oferirea de concesii opoziţiei pentru a evita destrămarea ţării, fie chiar şi prin iniţierea de alegeri anticipate parlamentare şi prezidenţiale.

Relaţiile României cu Rusia

Deocamdată România pare a fi singura ţară din zonă care nu a răspuns ani la rândul cântecelor de sirenă venite din partea Rusiei, până recent când premierul Victor Ponta şi-a exprimat intenţia de a relansa relaţiile cu Rusia. O resetare a relaţiilor cu Rusia este aşteptată începând cu anul 2015 când Traian Băsescu îşi va finaliza mandatul.

În ciuda intenţiilor, relaţiile dintre cele două ţări sunt ţinute în loc de problema tezaurului, balanţa comercială defavorabilă României, preţul ridicat la gaz, chestiunea Transnistreană şi percepţia Rusiei de către opinia publică din România.

Dacă este să vorbim de relaţiile economice dintre România şi Rusia, balanţa comercială a relaţiilor economice se află complet în defavoarea României, la sfârşitul anului 2012, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale româno-ruse, a fost de 4,422 miliarde USD (în creştere cu 1,8% faţă de anul 2011). Nivelul importurilor României a fost de 3.070,8 milioane USD (în creştere cu 4,9% faţă de 2011), iar cel al exporturilor de 1351,3 milioane USD (o scădere de -4,6% faţă de 2011).

Într-un sondaj IRES din 2013, Rusia era considerată cea de-a doua ţară mai puţin prietenoasă la adresa României, 27% dintre români considerând Rusia drept un stat duşman. De acest sentiment au ţinut cont majoritatea politicienilor români de dreapta care au folosit Rusia drept bau bau, cei care au încercat o apropiere de Rusia au fost consideraţi vânzători de ţară.   

Prinşi în lupta politică oarbă pentru putere, oamenii politici de la Bucureşti par a fi ignorat spaţiul adiacent României. Până acum România nu a reuşit să îşi asume vizibil o strategie pe termen mediu şi lung pentru Europa Centrala şi de Est, în afara intenţiilor de integrare a republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Având în vedere creşterea influenţei economice şi politice a Moscovei în zonă, în special după eşecul UE la Vilnius, trebuie să fii naiv sa crezi ca o relatie dusmanoasa cu Rusia iti poate aduce beneficii in politica externa, cum de asemenea, ar trebui sa fi idealist sa crezi ca o relatie prea prietenoasa cu Rusia iti poate aduce numai beneficii.

Rusia sub comanda lui Putin pare încremenita într-o politică externă de tipul real-politik, specifică secolului al XIX-lea, dovedind încă odata că doreşte să se afirme ca actor mondial folosidu-se abil de politica morcovului şi a băţului. Pe de o parte acordă ajutoare financiare substanţiale şi îşi măreşte influenţa energetică în statele din Europa Centrală şi de Est, iar pe de altă parte, amplasează rachete tactice în enclava Kaliningrad, îşi menţine flota în Ucraina, menţine trupe în Transnistria, Osetia de Sud şi Abhazia, obţine acces la bazele aero-navale din Cipru şi Siria şi anunţă investiţii de 650 de miliarde de dolari în armată.

Până de curând obţinerea statutului de membru NATO şi integrarea în UE au părut a fi măsuri asiguratoare pentru nediminuarea intereselor naţionale, însă evoluţiile geopolitice demonstrează că apartenenţa la un club select nu este suficient.

Găzduirea interceptorilor scutului american antirachetă în urma unui acord bilateral semnat la Washington în septembrie 2011 de către SUA şi Romania reprezintă un prim pas pentru consolidarea securităţii naţionale.

Semnarea unor serii de acorduri bilaterale neangajate financiar cu China, în noiembrie 2013, în domnii precum energia, agricultura şi transporturile, pot reprezenta o măsura de diversificare a surselor de export şi investiţii, dar şi o contra-măsură la asaltul investiţional al Rusiei în zonă.

Romania a ignorat relaţia cu Ucraina şi a părut impasibilă la eforturile Poloniei de a atrage această ţară către calea integrării europene.

Chiar dacă pentru moment Ucraina pare pierdută în braţele Rusiei, România trebuie să acţioneze mai activ alături de Polonia şi Uniunea Europeană pentru realizarea unei strategii pe termen mediu şi lung care să repuna Ucraina pe drumul către integrarea europeană.

În cazul Serbiei, România dispune de mai multe pârghii prin care trebuie să sprijine eforturile Serbiei de integrarea în UE şi să încurajeze reconcilierea acestui stat cu Kosovo. O reconciliere a celor două state poate scoate Rusia din şantajul emoţional pe care îl joacă cu Belgradul. Integrarea în UE a Serbiei îi poate oferi pe termen lung şansa scăderii influenţei economice ruse prin accesul la capitalul investiţional occidental.

Pe viitor, pentru a contrabalansa interesele Rusiei, România trebuie să-şi alinieze interesele cu cele ale Poloniei şi Turciei prin realizarea unor parteneriate strategice în domeniile militar, economic şi cultural. Toate cele trei ţări au un istoric comun de înfruntare cu Rusia dar îşi doresc o relaţie comercială puternică cu Rusia fără a periclita interesele naţionale.

Odată cu începerea exploatării gazelor de şist şi a resurselor energetice din Marea Neagră, din punct de vedere economic, România poate deveni un jucator activ regional, deţinând o parghie energetică pe care o poate folosi în avantajul său folosindu-se de dependenţa energetică faţă de Rusia a vecinilor săi.

Rămâne de văzut, însă, dacă Bucureştiul se va adapta noilor realităţi geopolitice şi va începe să fie un actor regional proactiv.

Cosmin Ghimpu este abslovent al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, specializarea Ştiinţe Politice şi al cursurilor masterale Guvernare şi Societate din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice al SNSPA.