Zeci de răniţi la un concert din Germania: o furtună a prăbuşit peste mulţime un perete cu ecrane LED

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Douăzeci şi opt de persoane au fost rănite, sâmbătă seară, după ce un perete cu ecrane LED s-a prăbuşit la un concert rap în aer liber din vestul Germaniei, în timpul unei furtuni, a anunţat poliţia, citată de DPA.

Două persoane au fost grav rănite în urma acestui incident, produs în timpul concertului susţinut de rapperii Marteria şi Casper, la Essen, spectacol la care asistau circa 18.000 de persoane.

Serviciul meteorologic german avertizase că va fi o furtună în jurul orei locale 19.30. "A fost o furtună scurtă, dar puternică", a declarat un reprezentant al serviciului.

150 de persoane prezente la concert au avut nevoie de îngrijiri medicale, majoritatea suferind atacuri de panică.

Deşi iniţial rapperii şi-au continuat prestaţia, ei au fost nevoiţi să se oprească din cauza ploii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite