Prinţul Philip, glumele şi gafele sale monumentale. Soţul reginei Elisabeta către un aborigen: „Încă mai aruncaţi cu suliţe unii în alţii?” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
printul philip

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, ce a murit astăzi , la vârsta de 99 de ani, era celebru pentru caracterul puternic, dar şi pentru gafele şi glumele sale mai puţin inspirate. AFP aminteşte câteva dintre aceste remarci spontane ale soţului de şapte decenii al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

De-a lungul timpului, partenerul suveranei a comis o serie de gafe, multe dintre ele cu caracter politic, care l-au pus chiar în centrul controverselor.

- La dezvelirea unei plăci pe un stadion de cricket din Londra, în luna mai 2017: "Îl veţi vedea pe cel mai mare expert mondial în dezvelirea plăcilor".

- În octombrie 2013, către Malala Yousafzai, susţinătoare a dreptului la educaţie al fetelor, care a supravieţuit unei tentative de asasinat a talibanilor: "(Copiii) merg la şcoală pentru că părinţii lor nu-i doresc în casă".

- Înainte de aniversarea a 90 de ani de viaţă, în 2011: "Încep să cadă bucăţi".

Regele Mihai şi prinţul Philip, veri şi prieteni în copilărie. Legătura dintre Casele Regale ale Marii Britanii şi României

Povestea tristă a copilăriei prinţului Philip, cu o mamă bolnavă de schizofrenie şi un tată infidel FOTO

A murit prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a II-a

- Către o tânără care i-a oferit flori în 1984, în Kenya: "Sunteţi femeie, nu-i aşa?".

- În 1966 a rănit inimile a milioane de gospodine după ce a denunţat public faptul că "femeile britanice nu ştiu să gătească".

printul philip

- "Arătaţi de parcă v-aţi pregăti de culcare", i-a spus în 2003 preşedintelui Nigeriei, Olusegun Obasanjo, îmbrăcat într-un costum tradiţional.

- După un concert susţinut de Tom Jones în 1969, l-a felicitat pe cântăreţ în stilul caracteristic: "Cu ce faceţi gargară, cu pietre?".

- "Ah, deci dumneavoastră sunteţi cel care conducea această maşină oribilă? O zăream des când mergeam la castelul Windsor", i-a spus lui Elton John în 2001.

- "Dacă mai staţi mult aici o să vă întoarceţi acasă cu ochii oblici", i-a avertizat pe studenţii britanici în timpul unei vizite în China, în 1986.

- Unei trupe de dansatori de culoare, în 2009: "Sunteţi toţi din aceeaşi familie?".

- "Încă mai aruncaţi cu suliţe unii în altii?", l-a întrebat pe un aborigen în timpul unei vizite în Australia, în 2002.

- "Deci aţi reuşit să scăpaţi nemâncat?", i s-a adresat în 1998 unui student britanic revenit dintr-o călătorie în Papua Noua Guinee.

- În 1994, către un locuitor din Insulele Cayman: "Majoritatea vă trageţi din piraţi, nu-i aşa?".

- Referindu-se la un contor electric vechi şi defect, în timpul unei vizite într-o fabrică din Scoţia, a spus: "Fără îndoială a fost instalat de un indian".

- "Cum faceţi să îi ţineţi pe localnici departe de băutură până trec examenul pentru permis?", l-a întrebat pe un instructor auto din Scoţia în 1995.

- "Nu puteţi fi aici de mult timp... nu aveţi burtă", i-a spus în 1993 unei persoane din Marea Britanie aflată în vizită în Budapesta.

- "Filipine probabil că este pe jumătate goală... sunteţi cu toţii aici la NHS", serviciul de sănătate publică din Marea Britanie, a remarcat el în 2013 adresându-se asistentelor filipineze care lucrau într-un spital din Regatul Unit.

- "Câte persoane aţi călcat în dimineaţa aceasta?", l-a întrebat pe un bărbat cu dizabilităţi aflat într-un fotoliu rulant, la Londra în 2012.

- În Cardiff, în 1999, adresându-se copiilor din cadrul Asociaţiei persoanelor cu deficienţe de auz, care stăteau alături de o formaţie din Caraibe: "Dacă staţi aproape de muzica aceea nu mă miră că sunteţi surzi".

- În timpul recesiunii din 1981 le-a spus şomerilor: "Eu nu pricep: mai întâi spun că vor mai mult timp liber, iar acum se plâng că nu au de muncă".

- "N-o să poţi să zbori niciodată, eşti prea gras", i-a spus în 2001 unui băiat de 13 ani care visa să devină astronaut.


-Vorbind cu oaspeţii la deschiderea noului sediu al ambasadei Marii Britanii din Berlin, în 2000, el a comentat: "Este o vastă risipă de spaţiu".

-La o recepţie cu presa ocazionată de Jubileul de Aur al Reginei Elisabeta a II-a, prinţul Philip l-a cunoscut pe republicanul Simon Kelner, editorul de la acea vreme a ziarului The Independent. "Cine sunteţi?", a întrebat el. "Sunt redactor-şef la The Independent, domnule", a răspuns Kelner. "Ce faceţi aici?", a continuat prinţul. "Dumneavoastră m-aţi invitat", a răspuns ziaristul. "Păi, nu era neapărat nevoie să veniţi", a spus ducele de Edinburgh.

-"Nu-mi pasă ce soi este, daţi-mi o bere!", a spus prinţul Philip când i-au fost oferite vinuri alese de către premierul Giuliano Amato în timpul unei cine în Roma, în 2000.

-"Aş vrea foarte mult să merg în Rusia... cu toate că ticăloşii mi-au ucis jumătate din familie", a spus el în 1967.

-"Cum îi ţineţi pe nativi departe de băutură suficient de mult timp pentru a trece testul?", l-a întrebat pe un instructor auto scoţian în 1995.

-Discutând în 1998 cu o femeie care îşi pierduse doi fii într-un incendiu, el a comentat despre alarmele de incendiu: "Sunt o pacoste - am una în baie şi de fiecare dată când mă spăl aburul o declanşează".

- "Dontopedalogia este ştiinţa deschiderii gurii şi introducerii piciorului în ea, lucru pe care îl practic de mulţi ani", a declarat el Consiliul general de stomatologie, în 1960.

- "O, nu, s-ar putea să iau vreo boală groaznică", a răspuns el când a fost întrebat dacă ar dori să mângâie un koala în timp ce se afla într-o călătorie în Australia, în 1992.

-"Oamenii cred că există aici un sistem de clasă rigid, dar se ştie că ducii s-au căsătorit chiar şi cu fete de cor. Unii s-au însurat chiar şi cu americance", a comentat el în 2000.

-Aflând că actriţa Cate Blanchett lucra "în industria filmului", el a întrebat-o, în 2008, dacă îi poate repara aparatul DVD player. "E un cablu care iese din spate. Puteţi să-mi spuneţi unde intră?", a întrebat el.

-"Nu prea ţi-ai aranjat bine barba, aşa-i? Chiar trebuie să te străduieşti mai mult cu barba ta", i-a spus el unui tânăr creator de modă la Palatul Buckingham, în 2009.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite