Vicepremierul italian Matteo Salvini, acuzat că a interzis o grevă la rafinăria Lukoil din Sicilia, la cererea Moscovei

Vicepremierul italian Matteo Salvini, acuzat că a interzis o grevă la rafinăria Lukoil din Sicilia, la cererea Moscovei

Vicepremierul italian, Matteo Salvini

Matteo Salvini este acuzat că ascultă ordinele sosite de la Moscova după ce o grevă la o întreprindere deţinută de acţionari ruşi a fost interzisă la cererea Kremlinului, scrie The Times.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Reprezentantul local al Ministerului de Interne al Italiei făcea trimitere la necesitatea menţinerii ordinii publice la rafinăria Lukoil din Sicilia”, scrie publicaţia engleza „Cu toate acestea, în timpul unui proces iniţiat de sindicatul CGIL, a fost descoperită o scrisoare adresată lui Salvini de către ambasadorul rus în Italia, cerându-i să oprească protestele, deoarece acestea lezează reputaţia Lukoil şi l-au costat deja „câteva milioane de euro”. Salvini este simultan vicepremier şi ministrul de interne.
 
„Am fost şocaţi să descoperim aceste scrisori în documentele dosarului, ceea ce demonstrează că acest lucru nu are nimic de-a face cu ordinea publică, ci a fost un răspuns la presiunea politică puternică exercitată asupra lui Salvini de către guvernul rus”, a declarat Roberto Alosi, purtător de cuvânt al sindicatului CGIL.
 
Procuratura din Milano a deschis o investigaţie privind o posibilă finanţare ilegală din Rusia a partidului de extremă dreapta Liga condus de ministrul de interne Matteo Salvini, negată de acesta din urmă.
 
''Zero, zero. Oricine ar spune contrariul, minte. Suntem incomozi pentru unii, acest lucru este evident pentru mine'', a spus Salvini într-unul din obişnuitele sale mesaje video transmise în direct pe Facebook.
 
''În Europa se distribuie posturi pentru toţi, mai puţin pentru Liga, partidul cel mai votat în Europa, pentru că suntem rasişti, populişti, luăm bani direct de la Rusia, de la SUA, din Africa, din Groenlanda'', adaugă el, ironic, justificând astfel acţiunile împotriva sa.
 
Salvini a mai spus că, de când a preluat puterea în Italia cu puţin mai mult de un an în urmă, a primit peste o sută de ameninţări cu moartea, primind recent şi o pungă cu gloanţe.
 
Investigaţia privind presupusa finanţare din Rusia survine după publicarea de către săptămânalul italian L'Espresso şi portalul de ştiri american Buzzfeed a unor relatări despre o întâlnire între apropiaţi ai lui Salvini şi funcţionari ai Kremlinului.
 
BuzzFeed susţine că deţine o înregistrare audio explozivă, făcută pe 18 octombrie 2018, în care 'un colaborator apropiat' al lui Salvini 'şi alţi cinci bărbaţi pot fi auziţi negociind un acord despre cum să fie transferate pe ascuns zeci de milioane de dolari provenind din petrolul rusesc către partidul dlui Salvini'.
 
Colaboratorul apropiat al lui Salvini a fost identificat în persoana lui Gianluca Savoini, acum preşedintele asociaţiei culturale Lombardia-Rusia. Conform presei italiene, Savoini, căsătorit cu o rusoaică, este omul de contact al lui Matteo Salvini cu Rusia şi conducătorii acesteia.
 
Acelaşi website american adaugă însă că nu este clar dacă acordul a fost pus vreodată în aplicare şi dacă Liga a primit finanţări din partea Rusiei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările