Uniunea Europeană solicită limitarea călătoriilor „neesenţiale” între statele membre

Uniunea Europeană solicită limitarea călătoriilor „neesenţiale” între statele membre

Uniunea Europeană

Reprezentanţii Uniunii Europene sunt îngrijoraţi de mutaţiile pe care virusul SARS-CoV-2 le înregistrează. De aceea solicită ca deplasarea între ţările membre să fie limitată.

Uniunea Europeană a lansat un apel la evitarea călătoriilor neesenţiale între ţările din bloc pentru a face faţă ameninţării noilor mutaţii ale coronavirusului, apreciind situaţia sanitară "foarte gravă", la finalul unui summit prin videoconferinţă al celor 27 de state membre, transmite Digi 24.

Începând de duminică, Franţa va impune călătorilor din alte ţări europene să prezinte un test PCR realizat cu 72 de ore înainte de plecare. O obligaţie care nu se referă la călătoriile esenţiale, la muncitorii frontalieri.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat joi seară, după recomandările Centrului European pentru Controlul Bolilor (ECDC), că "toate călătoriile neesenţiale trebuie puternic descurajate". "Suntem tot mai îngrijoraţi pe tema diferitelor mutaţii" ale coronavirusului, a recunoscut Ursula von der Leyen, citată de AFP.

Ea a propus o nouă definiţie mai exactă a zonelor de risc din punct de vedere sanitar, cu o nouă categorie "roşu închis". În cadrul UE, călătorii provenind din acest regiuni ar putea fi supuşi obligaţiei de a face un test înainte de plecare şi de a intra în carantină la sosire.

În ce priveşte ţările din afara UE, "propunem măsuri suplimentare de securitate pentru călătoriile esenţiale spre Europa, de exemplu cerând un test înainte de plecare", a adăugat ea.

În faţa mutaţiilor coronavirusului (britanică, sud-africană), mai contagioase, mai multe ţări au înăsprit restricţiile în ultimele zile, ca Germania marţi. Olanda a anunţat joi seară o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii cu începere de la orele 21.00, iar Portugalia închiderea şcolilor.

Citeşte şi:

Paradoxul francez. De ce o ţară recunoscută pentru consumul ridicat de medicamente se confruntă cu o ezitare enormă a populaţiei în faţa vaccinării

Cadavrul unei balene uriaşe a fost descoperit în apropiere de Napoli. „Este una dinte cele mai mari balene descoperite vreodată în regiune”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările