Summit-ul NATO. Alianţa îşi reafirmă rolul în apararea colectivă şi pentru contracararea Rusiei şi Chinei

Summit-ul NATO. Alianţa îşi reafirmă rolul în apararea colectivă şi pentru contracararea Rusiei şi Chinei

Liderii NATO la Bruxelles

Summitul NATO de la Bruxelles s-a încheiat cu o declaraţie comună de 79 de puncte, în care şefii de stat şi de guvern ai statelor membre NATO au evidenţiat „ameninţarea” reprezentată de Rusia şi „provocările” generate de China la adresa ordinii internaţionale.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Liderii NATO denunţă luni, în cadrul summitului lor anual, la Bruxelles, ameninţarea tot mai mare pe care o reprezintă o consolidare militară a Rusiei şi îndeamnă Moscova să respecte dreptul internaţional, relatează AFP. 
 
”Atât timp cât Rusia nu arată că respectă dreptul internaţional şi că îşi onorează obligaţiile şi responsabilităţile internaţionale, nu poate avea loc o revenire la normal”, avertizează ei în concluziile summitului.
 
Ei stabilesc totodată faptul că China reprezintă o provovare constantă la adresa securităţii, că Beijingul acţionează în vederea subminării sistemului mondial bazat pe reguli şi sunt îngrijoraţi de viteza cu care dezvoltă rachete nucleare.
 
Obiectivele Chinei şi ”comportamentul său reprezintă provocări sistemice la adresa ordinii internaţionale fondate de reguli şi unor domenii pertinente securităţii Alianţei”, stabilesc ei în concluzii.
 
Şefii de stat şi de guverne ai statelor membre NATO nu desemnează China drept un rival, însă îşi exprimă îngrijorarea faţă de ”politici coercitive” chineze, modul opac în care îşi modernizează forţele armate şi felul în care foloseşte dezinformarea.
 
Liderii NATO îndeamnă Beijingul ”să-şi respcte angajamentele internaţionale şi să acţioneze în mod responsabil în sistemul internaţional, inclusiv în spaţiu, în domeniile cibernetic şi maritim, potrivit rolului său de mare putere”.
 
În schimb, ei ”salută oportunitatea angajării cu China” în subiecte precum lupta împotriva modificărilor climatice.
 
De asemenea, liderii NATO au condamnat China pentru că încearcă să îşi extindă arsenalul armelor nucleare, cooperând cu Rusia în vederea realizării de exerciţii militare în zona euro-atlantică.
 
„Solicităm Chinei să îşi respecte angajamentele internaţionale şi să acţioneze responsabil în sistemul internaţional, inclusiv în domeniile spaţial, cibernetic şi maritim, în concordanţă cu rolul său de putere majoră”, transmit liderii NATO.
 
O altă concluzie a întâlnirii de azi e reprezentată de faptul că NATO nu ignoră Europa de Est.
 
„Suntem alături de partenerii noştri Ucraina şi Georgia şi vom continua să le susţinem reformele şi să îi aducem mai aproape de NATO. La summitul de astăzi există o convergenţă în ceea ce priveşte viitorul Alianţei,” a mai spus Stoltenberg.
 
Aceste concluzii, adoptate luni la summitul NATO, la Bruxelles, prezintă pentru prima oară poziţia blocului militar occieental faţă de China.
 
Potrivit unor diplomaţi, această parte referitoare la China a fost una dintre cele mai dificile de redactat în aceste concluzii.
 
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că nu există un nou război rece cu China. „Nu intrăm într-un nou război rece, iar China nu este adversarul nostru, nu este inamicul nostru. Dar trebuie să abordăm împreună ca alianţă provocările pe care întărirea Chinei le reprezintă pentru securitatea noastră”, a spus Stoltenberg. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la conferinţa de presă de la finalul summitului că starea de spirit printre liderii NATO a fost astăzi ca „prima zi după întoarcerea la şcoală”, subliniind în acelaşi timp că preşedintele Joe Biden se simte obligat faţă de securitatea europeană şi este dispus să investească mai mult în Alianţă. De altfel, toţi aliaţii şi-au asumat un angajament la fel de puternic, a transmis Jens Stoltenberg.
 
Secretarul General al NATO a mai precizat că Alianţa rămâne deschisă către dialog, dar îşi păstrează capacităţile de apărare puternice pentru a evita orice escaladare.  
 
Astfel, liderii NATO au căzut de acord la summit că Beijingul reprezintă „provocări sistemice” pentru alianţa politico-militară occidentală, ceea ce, potrivit agenţiei Reuters, reprezintă o victorie diplomatică pentru Joe Biden. Inclusă în declaraţia finală a reuniunii de la Bruxelles, pe care o citează agenţiile de ştiri, sintagma va defini de acum încolo politicile NATO faţă de China autoritară şi tot mai puternică militar.
 
 Erdogan regretă lipsa de sprijin din partea NATO în lupta împotriva terorismului
 
Preşedintele turc, Recep Tayip Erdogan, a criticat luni lipsa de solidaritate între membrii NATO în lupta împotriva terorismului, subliniind că ţara sa este singura din organizaţie care se confruntă cu gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), relatează EFE.
 
''Suntem singurul membru NATO care a luptat cu toate mijloacele împotriva Statului Islamic, sacrificându-şi tinerii. Am neutralizat aproximativ 4.000 de terorişti (ai SI) în operaţiuni în afara graniţelor noastre'', a declarat Erdogan, subliniind că Turcia nu a primit sprijinul pe care îl aştepta din partea partenerilor săi în lupta împotriva ameninţării teroriste.
 
Preşedintele turc s-a declarat deranjat de tratamentul de care au beneficiat unii ''lideri ai organizaţiilor teroriste'', care au fost consideraţi "actori şi interlocutori legitimi de cel mai înalt nivel", în timp ce aceştia, a spus el, au mâinile pătate de sângele unor nevinovaţi, într-o aparentă referire la politicienii kurzi din Siria.
 
Erdogan a participat luni, prin videoconferinţă, la o dezbatere intitulată "Pe teren: Contribuţia la stabilitate", pe marginea summitului NATO de la Bruxelles, alături de premierul grec Kyriakos Mitsotakis, într-o primă convorbire la distanţă înainte de întâlnirea lor aşteptată în această după-amiază.
 
În timp ce preşedintele turc a subliniat că relansarea discuţiilor cu Grecia vecină contribuie nu doar la rezolvarea diferendelor bilaterale, ci şi la stabilitatea generală a regiunii, discursul lui Mitsotakis s-a concentrat pe rolul NATO în prevenirea unor crize viitoare, precum cea de anul trecut din domeniul sănătăţii.
 
Premierul grec a subliniat importanţa ca Alianţa Nord-Atlantică să aibă o abordare bazată pe soluţii pentru a putea acţiona astăzi în faţa problemelor de mâine, cum ar fi schimbările climatice. La fel cum oamenii de ştiinţă au fost capabili să prevadă pandemia de coronavirus, a spus el, NATO trebuie să fie pregătită să facă faţă "autocraţilor care îşi flexează muşchii peste tot" şi încearcă să submineze "valorile societăţii noastre".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările