Scăderea imediată a facturilor consumatorilor individuali: exemplul spaniol de ştiinţă a guvernării

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
a

Oricât vi s-ar părea de ciudat, de straniu şi de neînţeles, în Europa noastră există şi guverne care încearcă să facă ceva pentru cetăţeni în mijlocul unei crize deja anunţate ca având perspective dramatice, cea a energiei şi facturilor aferente pentru consumatori.

Deja vedeţi asta şi cunoaşteţi, din păcate, şi răspunsul standard al guvernanţilor noştri cum că asta e situaţia, aşa vrea Dumnezeu şi, în aceste condiţii, poporul ascultător, adânc respectuos faţă de Lider şi trimişii lui în Piaţa Victoriei, va accepta să se îndrepte, supus, pas cu pas şi cu căciula în mână, spre vechea soluţie pe care un alt Conducător o expusese foarte clar: când e frig tare în casă, mai puneţi o haină pe voi!

Corect.

Ghinion.

Dar ceilalţi din UE ce fac? Foarte simplu: respectând cu stricteţe reglementările europene şi legislaţia specifică pentru piaţa liberă, găsesc soluţii cu un foarte accentuat beneficiu imediat social. Poate nu de asta e nevoie la noi, într-o ţară care uluieşte în continuare statisticile EUROSTAT raportând creşteri economice spectaculoase care, nu-i aşa, în viaţa asta sau în cealaltă, vor ajunge, poate, dacă rămâne cine trebuie la guvernare, să ducă la ridicarea reală a nivelului de trai. Până atunci, plătim facturi despre care ştim doar că vor creşte deoarece, se sugerează fin şi scârbit, "aşa vrea Europa" şi, chiar dacă am vrea, tot n-avem ce face.

Absolut fals. Minciună de incompetenţi.

Există însă ceva absolut real: contextul unei crize în care are loc creşterea generală a preţurilor pentru energie în Europa. Ca să ştim despre ce vorbim, iată valorile comunicate de Business Insider:

PRECIOUS METALS PRICE % +/- UNIT DATE Gold 1,800.40 -0.20% -3.52 USD per Troy Ounce 02:57:13 AM Palladium 1,978.56 -0.02% -0.44 USD per Troy Ounce 02:57:01 AM Platinum 938.51 -0.95% -8.99 USD per Troy Ounce 02:57:20 AM Silver 23.74 -0.50% -0.12 USD per Troy Ounce 02:57:10 AM ENERGY PRICE % +/- UNIT DATE Natural Gas (Henry Hub) 5.30 0.32 % 0.02 USD per MMBtu 02:42:00 AM Heating Oil 57.33 0.00 % 0.00 USD per 100 Liter 02:38:00 AM Coal 171.50 -0.29 % -0.50 per Ton 9/14/2021 RBOB Gasoline 2.18 0.21 % 0.00 per Gallone 02:41:00 AM Uranium 44.90 1.67 % 0.75 per 250 Pfund U308 9/14/2021 Oil (Brent) 74.17 0.35% 0.26 USD per Barrel 02:57:16 AM Oil (WTI) 70.96 0.24 % 0.17 USD per Barrel 02:41:00 AM INDUSTRIAL METALS PRICE % +/- UNIT DATE Aluminium 2,830.85 -2.10 % -60.74 USD per Ton 9/14/2021 Lead 2,271.30 -1.20 % -27.55 USD per Ton 9/14/2021 Iron Ore 128.11 -1.21 % -1.55 per Dry Metric Ton 9/14/2021 Copper 4.33 -99.96% -9,622.32 USD per Ton 02:57:20 AM Nickel 19,636.50 -1.46 % -290.00 USD per Ton 9/14/2021 Zinc 3,034.85 -1.22 % -37.50 USD per Ton 9/14/2021 Tin 34,295.00 -1.87 % -654.00 USD per Ton 9/14/2021 AGRICULTURE PRICE % +/- UNIT DATE Cotton 0.95 0.51 % 0.00 USc per lb. 9/14/2021 Oats 5.19 3.23 % 0.16 USc per Bushel 01:41:00 AM Lumber 475.00 -6.05 % -30.60 per 1.000 board feet 9/14/2021 Coffee 1.86 -2.80 % -0.05 USc per lb. 9/9/2021 Cocoa 1,756.00 1.04 % 18.00 GBP per Ton 9/14/2021 Live Cattle 1.24 1.45 % 0.02 USD per lb. 9/14/2021 Lean Hog 0.81 -0.71 % -0.01 USD per lb. 9/14/2021 Corn 5.24 4.38 % 0.22 USc per Bushel 02:42:00 AM Feeder Cattle 1.56 2.35 % 0.04 USc per lb. 9/14/2021 Milk 16.60 0.00 % 0.00 USD per cwt.sh. 9/14/2021 Orange Juice 1.40 -1.75 % -0.03 USc per lb. 9/14/2021 Palm Oil 4,650.00 1.11 % 51.00 Ringgit per Ton 9/14/2021 Rapeseed 587.75 2.26 % 13.00 EUR per Ton 9/14/2021 Rice 13.25 1.15 % 0.15 per cwt. 9/10/2021 Soybean Meal 338.40 -2.17 % -7.50 USD per Ton 02:10:00 AM Soybeans 12.90 0.84 % 0.11 USc per Bushel 02:42:00 AM Soybean Oil 0.57 1.21 % 0.01 USD per lb. 02:40:00 AM Wheat 243.00 1.57 % 3.75 USc per Ton 9/14/2021 Sugar 0.19 -0.32 % 0.00 USc per lb. 9/14/2021


Un context dramatic în care cei de la Goldman Sachs spun că "pieţele devin din ce în ce mai dependente de orice tip de posibilă fluctuaţie în reţeaua de distribuţie (spre exemplu a exporturilor ruseşti de gaze) sau a unor cereri suplimentare neaşteptate pe pieţele interne (apă caldă)" şi, în acest sens, se pune problema reacţiei acestor pieţe de consum în perioada în care - dacă vom avea o iarnă cu episoade puternice şi prelungite de răcire a vremii - este previzibil să apară reale, profunde şi posibil violente reacţii sociale.

Fiecare dintre pieţele majore europene s-au legat cumva de Germania care va avea independenţa energetică asigurată prin demararea transportului efectiv pe Nord Stream II şi va putea controla o parte din supravieţuirea pieţelor occidentale. În zona noastră, avem şi cealaltă sursă, adevărat mai mică, gazul azer care vine pe conducta din Turcia şi urcă prin Serbia înspre centrul Europei, din Austria ajungând în Ungaria, altă ţară scăpată de griji după semnarea contractului pe 15 ani cu Gazprom.

Dar exemplul de acţiune economică preventivă cu evidente şi benefice efecte sociale pentru protecţia consumatorilor privaţi este dat prin măsurile anunţate ieri de guvernul de stânga spaniol condus de premierul Sanchez. Iată-le în rezumat, aşa cum au fost ele deja adoptate de Consiliul de Miniştri:

- o scădere temporară a impozitului special pe electricitate plătit de consumatorii industriali şi cetăţeni, nivelul taxei urmând să coboare de la 5,11% la 0,5%, adică nivelul minimal prevăzut de reglementările comunitare europene.

- este prevăzut un mecanism aplicabil imediat care va permite limitarea beneficiilor enorme ale companiilor de electricitate care profită de ridicarea preţurilor pe pieţele internaţionale,  decizie ce ar putea aduce 2,6 miliarde Euro

- măsura va rămâne în vigoare până la 31 martie anul viitor şi "va permite reducerea considerabilă a facturilor plătite de consumatorii individuali"

- Măsurile de acum se adaugă celor anunţate de guvern la finele lunii iulie, cele care au permis reducerea temporară a nivelului TVA pentru consumul de energie electrică: de la 21% a scăzut la 10%.

- preţurile la gaze naturale pentru consumatorii individuali din 10,5 milioane de familii vor creşte doar cu 4,4% în loc de estimarea de acum, adică 28%.

- Premierul Sanchez s-a angajat ca factura de electricitate plătită de spanioli la sfârşitul acestui an să coboare la nivelul înregistrat în 2018, ceea ce ar însemna realmente o realizare excepţională mai ales că, în ultimul an, factura respectivă a înregistrat o creştere cu 62%

Şi nu numai Spania trece la măsuri de protecţie socială, ca probă că nu este vorba de decizii cu motivaţie ideologică neo-marxistă şi progresistă. Spre exemplu în Grecia, Kostas Shrekas, ministrul Energiei, a spus că guvernul intenţionează să ofere subsidii pentru majoritatea familiilor, fiind promis acum un ajutor fix pentru cei cu venituri mici şi, extrem de interesant, 9 Euro lunar pentru ceea ce înseamnă plata consumului primilor 300 KwH folosiţi de populaţie.

Cam asta înseamnă ştiinţă de guvernare. Să fie la ei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite