A revenit insuportabila dezbatere despre cetăţenie. Modificările recente hotărâte de Bundestag sunt, fără îndoială, datorate spiritului vremurilor pe care le trăim, iar susţinătorii lor încearcă să le prezinte drept fireşti.

Într-adevăr, nimeni nu va pune la îndoială faptul că persoanelor care au oferit informaţii false sau incomplete în procesul de naturalizare, cetăţenia germană le poate fi, pe bună dreptate, retrasă. Că acest lucru se petrece cinci sau zece ani mai târziu este mai mult o chestiune de gust.

Ceva mai problematică este prevederea, potrivit căreia în viitor cetăţenia germană poată fi retrasă şi oamenilor care s-au născut germani. Dat fiind însă că se aplică numai celor care au luptat pentru miliţiile teroriste din străinătate şi numai dacă deţin şi o altă cetăţenie, şi această regulă este susţinută de majoritatea cetăţenilor ţării.

Neclaritate intenţionată?

A treia schimbare atrage însă atenţia: în viitor, cetăţenia va fi acordată numai persoanelor care, pe lângă cerinţele anterioare, pot garanta „încadrarea lor în condiţiile de viaţă germane“ şi, mai ales, “că nu sunt căsătoriţi cu mai multe persoane în acelaşi timp“.

Este evident că persoanele care trăiesc în căsătorii multiple, interzise oricum în Germania, nu ar trebui să devină cetăţeni germani. Dacă s-ar fi avut în vedere numai evitarea poligamiei, acest lucru ar fi putut să fie formulat clar. Însă prin adăugarea unei necesare „încadrări în condiţiile germane de viaţă“ s-a optat în mod deliberat pentru o formulare imprecisă, care deschide uşa unor interpretări diferite.De obicei, tocmai pentru a limita spaţiul de interpretare, se încearcă formularea cât mai limpede a legilor noi. Un proverb german spune că, în largul mării şi în faţa instanţei eşti în mâinile lui Dumnezeu. Formulările clare încearcă să limiteze ispita justiţiei pământeşti de a se juca de-a Dumnezeu. Or, formula vagă „condiţii de viaţă germane“ din lege creează exact contrariul.

Renaşterea conceptului de Leitkultur

Se pune aşasadar întrebarea: ce sunt, de fapt, „condiţiile de viaţă germane“? Cum arăţi că te-ai „încadrat“ în matca lor? Urmărind, duminica, emisiunile televiziunii publice? Sau intonând în picioare şi corect o strofă din imn înaintea unui meci al echipei naţionale de fotbal? Sau poate renunţând la purtarea baticului? Sau a altui accesoriu religios, în afară de kippa?

Această lege revigorează discuţia despre conceptul de Leitkultur, cultura directoare. Însă nici pe fondul succeselor electorale ale formaţiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) şi a izbucnirii islamofobiei, această dezbatere nu capătă mai mult sens. Chiar şi cineva care nu bea cu plăcere bere germană, preparată conform legii germane a purităţii berii, poate fi un bun cetăţean german. La fel şi oamenii care nu beau alcool, inclusiv din motive religioase.

Spiritul vremurilor

Insistenţa asupra unei Leitkultur sau a „încadrării în condiţiile de viaţă germane“ duce pe tărâmul ridicolului întrebarea despre cine poate şi merită să fie german. Sună amuzant, dar nu este. Chestiunea cetăţeniei este o problemă serioasă, de ea depinzând adesea CV-ul unei persoane.

Prin modul în care este enunţată, fiecare lege îşi dezvăluie spiritul. Mult discutatul „spirit al legii“. În cazul de faţă, la suprafaţă nu iese defel un spirit bun. Legea privind obţinerea cetăţeniei germane, care ar fi trebuit să aibă un caracter ofertant, oarecum deschis şi incluziv, respiră spiritul discriminării.

Chiar dacă acest lucru se potriveşte bine cu realitatea politică şi intelectuală actuală din Germania, în care islamul este suspectat la modul general de extremism şi lipsă de democraţie, refugiaţii sunt văzuţi ca o problemă, iar termeni precum „primirea cu braţele deschise“ sau „omul bun“ au devenit de mult ocări. Lipseşte, deci, perspectiva. Deoarece conceptul de excluziune socială şi discriminare vine din vremuri trecute şi nu bune.

Ce dorim să fim?

Întrebarea cheie nu este doar cum se obţine un paşaport german care oferă o varietate de avantaje, ci mai degrabă: cum sunt de fapt „germanii“? Şi cum faci să fii ca ei, dacă nu ai deja părinţi germani? Fabulaţiile despre mai ştiu eu ce „condiţii de viaţă germane“ dezvăluie că răspunsul la chestiunea esenţială a identităţii este afectat de incertitudini profunde.

Vechile certitudini (privitul emisiunilor televiziunii publice, berea, imnul naţional) şi-au pierdut valabilitatea. Se caută răspunsuri noi, dar nu este clar care vor fi acestea. În tot cazul, spiritul unei societăţi deschise şi primitoare este căutat în zadar în noua lege. Cei care nu se simt bineveniţi cu greu îşi vor putea descoperi entuziasmul pentru noua lor identitate germană. Însă, în pofida tuturor încercărilor de a trasa linii de demarcaţie, aceşti oameni pot deveni germani. Să nu uităm ce spune articolul §116 din legea fundamentală: „Este german [...] cel care deţine cetăţenia germană“.

Zoran Arbutina - Deutsche Welle