Premierul britanic subliniază că nu va permite niciodată ca Gibraltarul să iasă de sub controlul Londrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Theresa May Foto: EPA
Theresa May Foto: EPA

Premierul britanic Theresa May a insistat duminică, în cursul unei discuţii telefonice cu ministrul şef pentru Gibraltar, Fabian Picardo, că nu va permite niciodată Gibraltarului să iasă de sub controlul Marii Britanii, împotriva dorinţei locuitorilor din teritoriu, în condiţiile în care acest dosar a ajuns în prim plan după activarea Brexit, relatează AFP.

“Nu vom intra niciodată în aranjamente în baza cărora oamenii din Gibraltar vor trece sub suveranitatea unui alt stat împotriva dorinţelor lor liber şi democratic exprimate”, a declarat May.

“Marea Britanie rămâne angajată în susţinerea noastră pentru Gibraltar, pentru oamenii săi şi pentru economia sa”, a adăugat premierul, potrivit unui comunicat publicat de Downing Street.

Ea a dat, însă, asigurări că Londra este decisă să lucreze cu Gibraltarul pentru cel mai bun rezultat posibil în urma Brexit.

Anterior, ministrul britanic de Externe Boris Johnson a subliniat că teritoriul “nu va fi vândut”. “Gibraltarul nu este de vânzare. Gibraltarul nu poate fi comercializat”, a scris Johnson în Sunday Telegraph.

Denumit adesea “Stânca”, Gibraltarul este un teritoriu britanic aflat în sudul Spaniei. Madridul revendică suveranitatea asupra teritoriului – cedat Marii Britanii în 1713 – iar dosarul a provocat în repetate rânduri tensiuni diplomatice cu Londra.

Statututul Gibraltarului după ieşirea Marii Britanii din UE va deveni, probabil, unul dintre punctele cele mai dificile în negocierile complexe de divorţ, ce ar urma să dureze ani de zile.

Potrivit liniilor de negociere prezentate vineri de Consiliul European, niciun acord între Marea Britanie şi UE nu trebuie să se aplice în cazul Gibraltarului fără un acord separat între Spania şi Marea Britanie.

Guvernul spaniol s-a declarat satisfăcut de această poziţie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite