Patru extremişti au fost arestaţi în Londra, fiind suspectaţi că plănuiau moartea Reginei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elisabeta a II-a a Marii Britanii a insistat că va urma tradiţia, aceea de a punea ea însăşi prima coroană de flori în cadrul ceremoniei de aducere aminte a eroilor Primului Război Mondial
Elisabeta a II-a a Marii Britanii a insistat că va urma tradiţia, aceea de a punea ea însăşi prima coroană de flori în cadrul ceremoniei de aducere aminte a eroilor Primului Război Mondial

Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a nu renunţă la planurile ei, deşi poliţia a arestat patru extremişti musulmani care ar fi putut complota să o ucidă, anunţă „Daily Mail“.

Elisabeta a II-a a Marii Britanii a insistat că va urma tradiţia, aceea de a punea ea însăşi prima coroană de flori în cadrul ceremoniei de aducere aminte a eroilor Primului Război Mondial. Poliţia britanică a arestat patru extremişti care complotau uciderea Reginei. 

Tributul Reginei pentru „Remembrance Day“, ce constă în depunerea primei coroane de flori pentru soldaţii căzuţi în Primul Război Mondial şi de două minute de reculegere la ora 11.00, va fi urmat, ca de obicei, de salutul prim-ministrului David Cameron, de omagiile membrilor Cabinetului, dar şi al liderilor opoziţiei, anunţă „Daily Mail“.

Ieri, 10 noiembrie, poliţia a prins patru bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 27 de ani, ca urmare a luni de supraveghere. Noaptea trecută, suspecţii, care se crede că voiau să o ucidă pe Regină cu un cuţit, erau interogaţi. Poliţia deja a intensificat securitatea în cadrul evenimentului, după ce un terorist a împuşcat luna trecută un soldat ce păzea un monument de război lângă Parlamentul canadian.

Ofiţerii de poliţia l-au arestat pe cel mai tânăr dintre suspecţi joi noapte, în casa pe care acesta o împărţea cu mama sa, în High Wycombe, Buckinghamshire. Se pare că aceasta abia se înapoiase din Pakistan. La câteva minute după, poliţiştii au reţinut un al doilea tânăr, 22 de ani, la o casă din Hounslow. Cel mai în vârstă suspect a fost oprit în maşina sa, în Southall, vestul Londrei, dar nu s-a tras niciun foc de armă. Al patrulea suspect a fost arestat în Uxbridge, notează „Daily Mail“.

Toţi suspecţii au fost arestaţi din cauza îngrijorării privind pregătirea unor acte teroriste. Folosirea ofiţerilor înarmaţi pentru arestări sugerează că liderii poliţiei se temeau că suspecţii ar putea deţine arme de foc. Totuşi, nu s-a descoperit nicio armă asupra lor.

Casa lui Yousaf Syed, suspectul în vârstă de 19 ani, mai fusese vizată de poliţie şi înainte, în luna aprilie, în timpul unei investigaţii privind potenţialii jihadişti. 

Un purtător de cuvânt al poliţiei metropolitane spune că bărbaţii au fost reţinuţi din cauză că „existau îngrijorări privind pregătirea şi instigarea la acte de teorism“. Arestările au fost parte a unei investigaţii făcute de comandamentul de contraterorism din cadrul poliţiei metropolitane şi de colegi din cadrul altor forţe de ordine, inclusiv MI5.

Toţi suspecţii au fost duşi la secţia de poliţie din centrul Londrei şi vor rămâne în custodie. Două dintre arestări au fost asistate de ofiţeri înarmaţi. Nu s-a tras niciun foc de armă“, spune purtătorul de cuvânt.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite