Partidele populiste de dreapta, pe val în Europa

Partidele populiste de dreapta, pe val în Europa

Valul de imigranţi a speriat mulţi cetăţeni europeni

Pe fondul crizei imigranţilor şi al atacurilor teroriste, Europa riscă să alunece pe panta populismului de dreapta.

Chiar dacă în Franţa partidul de extremă-dreapta Frontul Naţional a suferit o înfrângere usturătoare în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor regionale, care a avut loc duminică, scorurile zdrobitoare obţinute în primul tur de formaţiunea condusă de Marine Le Pen au constituit un nou semnal de alarmă la nivelul întregului continent.
 
De altfel, mai mulţi analişti au atras atenţia că, în ultimele luni, populismul de dreapta a început să câştige teren în tot mai multe state europene. 
 
Vehemenţă în Polonia
 
În Polonia, de pildă, partidul naţional-conservator Lege şi Justiţie (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski s-a impus categoric la alegerile legislative ce au avut loc la sfârşitul lunii octombrie, după o campanie electorală în care reprezentanţii săi au mizat pe problemele presupuse de integrare, exprimându-se chiar şi împotriva primirii refugiaţilor musulmani. Cum în această ţară se răspândea şi sentimentul că politica Varşoviei este dictată de Berlin, PiS a trecut cu brio testul urnelor, nefiind necesară nici măcar formarea unei coaliţii. 
 
Succes neaşteptat în Austria
 
Ascensiunea extremei-drepte s-a făcut simţită şi în Austria, în luna septembrie, în urma alegerilor regionale desfăşurate în Austria Superioară. Şi în acest caz, criza refugiaţilor a jucat un rol hotărâtor în opţiunile exprimate de electorat, după cum remarcă mai mulţi analişti austrieci, citaţi de AFP. Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ), condus de Heinz-Christian Strache, a obţinut circa 33% din sufragii, un scor dublu faţă de scrutinul precedent. Însuşi liderul partidului a declarat că rezultatul i-a depăşit aşteptările, deşi a recunoscut că a fost optimist de la început.
 
Ţintă atinsă în Elveţia
 
Un progres spectaculos al dreptei antiimigraţie s-a înregistrat şi în Elveţia, în luna octombrie, în cadrul alegerilor parlamentare. Dreapta populistă elveţiană, Uniunea Democrată de Centru (UDC), antiimigraţie şi anti-Uniunea Europeană, a ieşit întărită din acest scrutin ca cel mai mare partid din Confederaţia Helvetică, remarcă agenţiile internaţionale de presă. UDC a obţinut aproape o treime din locurile în Consiliul Naţional, un scor fără precedent, venit şi de această dată pe fondul valului enorm de solicitanţi de azil din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord în Europa, situaţie care înspăimântă din ce în ce mai mulţi europeni.
 
Pe 9 decembrie, formaţiunea a înregistrat un nou succes. Adunarea Federală elveţiană (parlamentul) a ales un al doilea ministru din rândul dreptei populiste - Guy Parmelin, care era preşedintele Comisiei pentru Afaceri Sociale - , în locul lui Eveline Widmer-Schlumpf (centru-dreapta), care s-a retras.
 
Un vad bun şi în estul Germaniei
 
Populiştii de dreapta au din ce în ce mai mult succes şi în Germania, dar în special în estul ţării şi în Bavaria. Un sondaj de opinie realizat de Institutul Forsa, dat publicităţii pe data de 9 decembrie, arată că formaţiunea Alternativă pentru Germania (Alternative für Deutschland -  AfD) înregistrează la nivel naţional 8% din opţiuni, notează spiegel.de. În partea de est a ţării AfD este preferată de 16% din respondenţi, iar în Bavaria, de 10%. 
 
Victorie în Danemarca
 
Încă din vară, discursul antiimigraţie a cucerit şi electoratul danez. În iunie, Partidul Danez al Poporului (DPP), eurosceptic şi antiimigraţie, a obţinut un scor record - 21,1% din voturile exprimate -, devenind al doilea pe scena politică şi aducând victoria blocului de dreapta. 
 
Teren fertil în Olanda
 
Problema refugiaţilor aduce extrema-dreaptă în fruntea preferinţelor electoratului şi în Olanda, potrivit unui sondaj recent, citat de uk.businessinsider.com. Nu numai că partidul populist al lui Geert Wilders se află pe primul loc în ceea ce priveşte opţiunile pentru alegerile ce vor avea loc în martie 2017, dar diferenţa dintre această formaţiune politică şi următoarea clasată este de 19 procente. Deşi Olanda îşi revendică o atitudine de toleranţă multiculturală, discursul lui Wilders, care nu a ezitat să eticheteze valul de refugiaţi din Europa drept o „invazie islamică“, câştigă tot mai mulţi adepţi, pe fondul stării de frică instalat în rândul cetăţenilor europeni.
 
Rezultate bune în Suedia
 
Şi în Suedia extrema-dreaptă este pe val. Un sondaj Yougov dat publicităţii în noiembrie plasează formaţiunea radical-naţionalistă Democraţii din Suedia pe primul loc în opţiunile electoratului, cu 26,7% din intenţiile de vot, cu 5 procente înaintea următorului clasat.
 
Slovacia este categorică
 
Lucrurile nu stau altfel nici în Europa Centrală. Slovacia vrea să rămână creştină, autorităţile de la Bratislava declarând că statul, care este membru UE, nu va accepta musulmani, pentru că nu se vor simţi „acasă“ în această ţară. Pe 5 martie 2016, în Slovacia vor avea loc alegeri legislative, toate partidele fiind împotriva primirii de refugiaţi, inclusiv social-democraţii, care se află la putere. 
 
Cehia ştie clar ce vrea
 
La Praga situaţia este asemănătoare cu cea de la Bratislava, notează n24.de. Toate marile partide parlamentare sunt împotriva primirii refugiaţilor. Peste un an, în Cehia vor avea loc alegeri locale şi alegeri parţiale pentru Senat.
 
Ungaria ridică ziduri 
 
Discursul antiimigraţie a fost adoptat rapid şi de Guvernul de la Budapesta, vehemenţa premierului Viktor Orban şi decizia acestuia de a-şi apăra ţara de refugiaţi prin ridicarea de garduri la graniţă devenind deja proverbială. Unii analişti au vorbit chiar de o „orbanizare“ a Europei. Însă politica dură îndreptată împotriva refugiaţilor i-a adus formaţiunii Fidesz a lui Orban un avantaj în sondaje.
 
Italia devine tot mai rece 

Nici în Italia lucrurile nu stau mai bine. La alegerile regionale din luna mai, populiştii de dreapta din Liga Nordului au înregistrat o creştere, iar potrivit unor sondaje realizate în luna septembrie la nivelul întregii ţări, formaţiunea, care nu mai vrea să audă de bărcile cu refugiaţi care ajung în Italia,  a întrunit 14% din preferinţele respondenţilor, devenit astfel al treilea partid ca importanţă. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: