Parlamentul Italiei a aprobat bugetul anului 2019, după săptămâni de tensiuni pe pieţele financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul italian a obţinut aprobarea finală a Parlamentului pentru bugetul anului 2019, după săptămâni de tensiuni pe pieţele financiare, respectând la limită termenul de la sfârşitul anului, după limitarea discuţiilor pe tema planurilor de cheltuieli , după acordul cu Uniunea Europeană, transmite Bloomberg.

Parlamentarii din camera inferioară a legislativului au votat bugetul cu 313 voturi pentru şi 70 împotrivă, proiectul fiind deja aprobat de Senat.

Aprobarea a avut loc în ajunul termenului limită de 31 decembrie, evitându-se o procedură specială în care cheltuielile publice ar fi trebuit să revină la nivelul anului 2018, ceea ce ar fi provocat noi tensiuni pe pieţele financiare.

Dezbaterile din ambele camere ale Parlamentului au fost limitate, spre indignarea opoziţiei. Parlamentarii din partidul Forza Italia, condus de fostul premier Silvio Berlusconi, au purtat veste albastre inscripţionate cu sloganuri precum ”Destule taxe”, înainte de a fi escortaţi, sâmbătă după-amiază, din camera inferioară.

Pentru a obţine acordul Uniunii Europene pentru bugetul pe 2019, premierul Giuseppe Conte şi vicepremierii Matteo Salvini, liderul partidului Liga, şi Luigi Di Maio, liderul partidului Cinci Stele, au redus ţinta deficitului buetar de la nivelul prevăzut iniţial, de 2,4% din PIB la 2,04% şi au amânat şi au redus cheltuielile alocate pentru promisiunile făcute la alegeri. Promisiunile includ reducerea vârstei de pensionare, în cazul Ligii, şi acordarea de beneficii sociale, în cazul Cinci Stele.

Reprezentanţii Comisiei Europene au susţinut că deficitul bugetar propus iniţial nu ar fi respectat legislaţia UE, din cauza datoriei publice foarte mari a Italiei.

Guvernul italian a redus şi ţinta de creştere economică pentru 2019 de la 1,5% la 1%.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite