Opoziţia din Marea Britanie cere deportarea ambasadorului rus şi doreşte judecarea lui „Putin şi a regimului său de gangsteri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlament Marea Britanie FOTO Shutterstock

Partidul laburist, aflat în opoziţie, cere deportarea ambasadorului rus, după crimele de război săvârşite de trupa rusă în oraşul Bucea. Pe lângă deportare, partidul îşi doreşte ca „Putin şi regimul său de gangsteri” să fie judecaţi.

Opoziţia laburistă din Marea Britanie solicită deportarea ambasadorului rus, după acuzaţiile de crime de război săvârşite de armata rusă în oraşul ucrainean Bucea. David Lammy, care a cerut eliminarea ambasadorului de luna trecută, a făcut apelul. 

Dintre partenerii NATO, doar Lituania a hotărât deportarea ambasadorului rus. 

„Acţiunile respingătoare săvârşite de Vladimir Putin şi complicii săi sunt, fără îndoială, echivalente cu crime de război. Şi nu trebuie să existe loc în ţara noastră pentru un ambasador care spune minciunile regimului, precum şi pentru orice agent de informaţii care continuă să desfăşoare activităţi ostile Regatului Unit”, a declarat Lammy. 

De asemenea, Lammy aderă la angajamentele asumate de guvernul conservator, care încearcă să obţină „ expulzarea Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului”, consemnând o viitoare „Curte specială care va trebui să-l judece personal pe Putin şi regimul său de gangsteri”. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite