Jurnalista Charlotte Edwardes îl acuză pe premierul britanic de atingeri cu caracter sexual în urmă cu 20 de ani, Boris Johnson neagă

Jurnalista Charlotte Edwardes îl acuză pe premierul britanic de atingeri cu caracter sexual în urmă cu 20 de ani, Boris Johnson neagă

O jurnalistă britanică l-a acuzat pe premierul Boris Johnson că ar fi mângâiat-o insistent pe coapsă,în urmă cu 20 de ani. Un purtător de cuvânt de la Downing Street a transmis că acuzaţia este falsă, potrivit AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Charlotte Edwardes a povestit, într-un articol publicat în ediţia de duminică a Sunday Times, că incidentul a avut loc la un dejun, în sediul revistei conservatoare The Spectator, la Londra, la puţin timp după ce Boris Johnson a devenit redactor-şef în 1999.
 
”Sub masă, simt mâna lui Johnson pe coapsa mea. Strânge. Mâna îi este în partea sus a piciorului meu şi el are suficientă carne sub degete cât să mă ridic brusc”, descrie ea în acest articol, scris cu ocazia marcării a doi ani de mişcare #MeToo, care a eliberat exprimarea unor femei victime ale hărţuirii sau agresiunii sexuale.
 
Charlotte Edwardes, la acea vreme o tânără jurnalistă, scrie că a discutat de asemenea cu o tânără femeie aşezată alături de Boris Johnson în timpul acestui dejun, care i-ar fi spus ”o, Doamne, mi-a făcut acelaşi lucru!”.
 
”Această acuzaţie este falsă”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street.
 
”Dacă premierul nu-şi aminteşte incidentul, atunci eu am, în mod clar, o memorie mai bună ca el”, a replicat, pe Twitter, Charlotte Edwardes.
 
Ea a primit susţinerea ministrului Sănătăţii Matt Hancock, un candidat înfrânt de Boris Johnson la şefia partidului, în iulie.
 
”Eu o cunosc bine şi ştiu că ea este demnă de încredere”, a declarat ministrul lui Johnson la postul Channel 4 News.
 
”Sunt întru totul de acord cu @MattHancock”, a subliniat pe Twitter Amber Rudd, care a demisionat luna trecută din postul de ministru al Muncii.
 
Boris Johnson riscă, în plus, o anchetă penală, din cauza legăturilor sale cu o femeie de afaceri americană, Jennifer Arcuri, care ar fi beneficiat de fonduri publice pe vând el era primarul Londrei.
 
Sunday Times dezvăluie că cei doi aveau o relaţie şi că Johnson nu a declarat potenţiale conflicte de interese.
 
”Totul s-a făcut cum trebuie”, a replicat premierul.
 
Despărţit de anul trecut de soţia sa, Marina Wheeler, Boris Johnson se întâlneşte de atunci cu Carrie Symonds, o specialistă în comunicare, cu 24 d ani mai tânără ca el, care îl însoţeşte la Congresul anual al Partidului Conservator care se desfăşoară până miercuri la Manchester, în nordul Angliei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările