Joe Biden soseşte la Kiev, după sângeroasa duminică de Paşte

Joe Biden soseşte la Kiev, după sângeroasa duminică de Paşte

Joe Biden

Vicepreşedintele american Joe Biden soseşte astăzi la Kiev pentru o întrevedere cu preşedintele interimar, Oleksandr Turcinov, şi premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, a anunţat Casa Albă. Oficialul american va rămâne două zile în Ucraina, marcată de mişcări separatiste ample după secesiunea Crimeei, la sfârşitul lunii martie.

Biden se va întâlni de asemenea cu reprezentanţi ai Radei Supreme din diferite partide politice, dar va avea întrevederi şi cu mai multe organizaţii non-guvernamentale, potrivit comunicatului emis de Washington.

„Joe Biden va discuta despre eforturile comunităţii internaţionale pentru stabilizarea şi întărirea economiei Ucrainei, precum şi despre susţinere reformei constituţionale a ţării şi luptele anti-corupţie, în vederea organizării unor alegeri prezidenţiale libere şi corecte pe 25 mai“, anunţă Casa Albă.

„Vicepreşedintele va fi informat şi asupra ultimelor evoluţii din estul Ucrainei şi paşii întreprinşi pentru asigurarea securităţii energetice a ţării pe termen scurt şi lung“.

Vizita lui Biden are loc după ce „armistiţiul pascal“ anunţat de Kiev a fost încălcat de separatiştii pro-ruşi duminică dimineaţă, când cel puţin trei oameni au fost ucişi lângă oraşul Slaviansk, într-un atac armat. 

În plus, fragilul acord de la Geneva, încheiat joi seara între Ucraina, SUA, Rusia şi UE, pare să fie nul, în condiţiile în care militanţii pro-ruşi refuză să se supună cerinţelor, cerând intervenţia Moscovei şi organizarea unor referendumuri pentru dezlipirea regiunilor estice de Ucraina.

Incidentul survenit în dimineaţa de Paşti a declanşat un adevărat „război al cuvintelor între Moscova şi Kiev“, ambele acuzându-se de implicare în sângerosul atac de lângă Slaviansk. Mai mult, cele două state pun la îndoială seriozitatea acordului de la Geneva.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: