Jocul de şah Occident-Rusia în Ucraina: escaladarea şi cine clipeşte primul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Rusia a declanşat un joc de şah la frontiera de est a Ucrainei, mutând trupe, presând Kievul, ameninţând cu o nouă intervenţie. Kievul şi-a pus trupele în alertă, deşi principalul joc vizează, într-adevăr, testarea Occidentului şi cu precădere a Preşedintelui american Joe Biden, la început de mandat, în cel mai nefast moment al relaţiilor Rusiei cu SUA şi UE, care se află la cel mai jos nivel.

Totuşi, presiunea e puţin probabil să se transforme într-un adevărat război pentru că acesta nu satisface nevoia de imagine a Kremlinului în faţa propriului public şi antagonizează încă mai mult Occidentul. Dar această escaladare şi jocul de-a cine clipeşte primul poate oricând să ducă la un accident, un calcul greşit şi izbucnirea unui război real între Rusia şi Occident în Estul Ucrainei.

Reactivarea confruntărilor din Donbas. De la încetarea focului la război de joasă intensitate

De la începutul anului, nervozitatea Rusiei faţă de situaţia din Donbas a crescut în mod exponenţial. Nu numai că nu s-a întâmplat nimic, dar costurile aduse de întreţinerea administraţiilor din pseudo-republicile nerecunoscute din Donetsk şi Luhansk încep să devină supărătoare în ecuaţia financiară a Rusiei. Mai mult, chiar dacă a blocat întâlnirile cvadripartite în format Normandia, Rusia a schimbat tactica şi a reactivat conflictul, pentru a pune presiune pe Kiev, pe de o parte, pentru a obţine concesii, apoi pentru a pune presiune pe Occident, în general şi a-l testa pe Joe Biden, valorificând şi diferenţele dintre Europa şi SUA pe aceste teme.

Mai întâi încetarea focului a fost încălcată şi pe linia de demarcaţie din Donbas, din Estul Ucrainei, au început tirurile şi atacurile. De la încetarea focului am revenit la nivelul unui război de joasă intensitate, cu 20 de morţi de la începutul anului în rândul armatei ucrainene, dintre care 4 în aceeaşi zi, şi mai ales cu acuzaţii reciproce de încălcarea încetării focului şi de aducere a materialului de artilerie ilegal. Cum partea ucraineană e deschisă accesului monitorilor OSCE, care, însă, au acces restrâns în zona separatist pro-rusă, susţinută de Armata rusă, credibilitatea acuzaţiilor nu e relevantă nici măcar pe piaţa internă, în Rusia, la alegătorul rus, cu atât mai puţin la nivel internaţional.

Motivaţia reactivării conflictului – menţinut la un nivel de joasă intensitate – este dată de nevoia Moscovei de a transmite nemulţumirea sa faţă de Kiev şi de a presa pentru noi concesii, cu precădere vizând negocierile bilaterale ale Kievului cu separatiştii proruşi instrumentalizaţi de Moscova – şi scoaterea Rusiei din joc ca parte în conflict, rămânând formal un negociator. O tactică clasică în conflictele îngheţate din spaţiul post- sovietic, dar din care Kievul a avut de învăţat mai bine de 30 de ani. Apoi e vorba despre a arăta propriului public că Moscova nu stă pe loc, e puternică şi asertivă şi ştie să-şi impună propriile interesele şi prin forţă faţă de inamicii neascultători din spaţiul post-sovietic precum Ucraina. Nu în ultimul rând, jocul din Donbas este un avertisment indirect şi faţă de Minsk, şi faţă de protestele constante ale opoziţiei împotriva lui Lukashenko, dar şi pentru Lukashenko însuşi, presat şi el să cedeze proiectului statului comun.


Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov

Serghei Lavrov

Încurajarea europeană a asertivităţii Rusiei. Lavrov şi joaca la cacealma

Serghei Lavrov a mai făcut un pas în tentativa de a presa Kievul dar şi de a accentua o falie între UE şi SUA, în timp ce-l testează pe Joe Biden. Astfel, după ce a avut loc un schimb de documente de poziţie între membrii Formatului Normandia, dar fără Kiev, el a dat publicităţii proiectul franco-german care vine şi întăreşte succesiunea cedărilor pe blocuri făcută în conformitate cu Minsk 2, fără a lua în considerare suma de acorduri globale. Nu-i mai puţin adevărat că preşedintele Zelenski fusese iniţial de acord cu varianta, în dorinţa de a soluţiona conflictul sau măcar de a face paşi decisivi până la viitoarele alegeri, dar ulterior, la presiunea publică, a realizat că nu poate să treacă o astfel de înţelegere prin Rada Supremă, Parlamentul de la Kiev, şi nu-l poate impune populaţiei.

Această retragere a Kievului şi insistenţa pe vechile poziţii ale lui Poroshenko, ce presupun retragerea trupelor de tot felul şi preluarea controlului frontierei înaintea organizării de alegeri locale în zona separatistă – inclusiv cu înţelesurile diferite ale alegerilor locale tradiţionale versus alegeri pentru parlamentele şi preşedinţiile pretinselor republici – au stârnit nemulţumirea profundă a Moscovei pe care a transpus-o în acţiuni pe teren. După care a început să alarmeze trupe şi să le maseze la frontierele estice şi nordice ale Ucrainei, tot ca o ameninţare directă a Kievului.

Aceste mişcări de trupe au dat alarma la nivelul Ucrainei, dar şi al NATO şi SUA. Iar gestul lui Lavrov şi discuţia tripartită telefonică Putin-Macron-Merkel pe terţe teme, fără participarea Ucrainei la format, deşi a fost subiect de discuţie, a afectat încrederea dintre Kiev, pe de o parte, Berlin şi Paris, pe de altă parte. Lavrov a profitat şi a strecurat public documentul menit să arate alinierea Franţei şi Germaniei la aşteptările Rusiei, valorificând falia transatlantică. Însă încercarea sa vine după vizita secretarului de Stat Anthony Blinken la Bruxelles şi întâlnirea la nivelul miniştrilor de Externe NATO, ulterior prezenţa în Consiliul Afaceri Externe al UE şi întâlnirile cu liderii europeni, dar şi prezenţa preşedintelui Joe Biden în Consiliul European. Rezultatul acestei suite de acţiuni a cimentat poziţia SUA şi UE faţă de Rusia şi faţă de ameninţările venite din partea sa, chiar dacă au rămas unele diferenţe în privinţa Chinei.

Iar Franţa şi Germania sunt pe deplin aliniate politicii europene şi Occidentale în materie, chiar dacă Berlinul îşi apără continuarea Nord Stream, iar Franţa îşi continuă campania singulară pentru Armata Europeană. În ceea ce priveşte asertivitatea Rusiei şi motivele nenumărate de sancţionare a sa, lucrurile sunt foarte clare şi greu de mişcat printr-o cacealma descalificantă precum cea a lui Lavrov, de a da la presă documente de lucru interne şi nepublice schimbate de cei care ar trebui să fie moderatori într-o dispută formală, pe teren.


FOTO Shutterstock

Omuleti verzi Crimeea FOTO Shutterstock

Ameninţarea cu trupele plimbate pe la frontiere. Presiunea Rusiei asupra Kievului

Dar mutarea trupelor la frontierele Ucrainei a fost mai mult un mesaj faţă de Occident decât faţă de Kiev. Şi mai ales faţă de Joe Biden. Suma manevrelor Rusiei, cu scăparea documentelor în presă şi presarea Ucrainei prin reluarea schimburilor de focuri şi a războiului de joasă intensitate din Donbas, a fost, de fapt, motivată nu numai de nemulţumirile Moscovei, cât un motiv de presare a lui Joe Biden, după răspunsul la întrebarea clasică vizând faptul că Putin ar fi un criminal, la care Biden a dat un răspuns diferit de predecesorul său Donald Trump.

Astfel, şicanarea Ucrainei, ameninţarea cu reluarea conflictului şi publicarea poziţiilor Franţei şi Germaniei au fost presiuni directe asupra SUA şi UE, cu care Rusia susţine că are cele mai proaste relaţii din existenţa sa, încercând să contrapună UE, cu care nu mai vorbeşte, poziţiilor celor mai importante state membre, Franţa şi Germania, într-o chestiune tehnică îngustă. În plus, pe aceeaşi direcţie se încearcă contrapunerea cu Statele Unite. Iată că, însă, NATO a reacţionat imediat, a marcat ridicarea nivelului propriu de alertă la nivelul iminenţei de conflict la frontiere, mai mult, a lăsat ca acest lucru să iasă şi public, pentru a marca descurajarea credibilă în faţa unei acţiuni.

Tot atunci, şi SUA a început o ofensivă diplomatică, în urma căreia au avut loc discuţii între Secretarul de Stat, Secretarul Apărării, Consilierul de Securitate Naţională şi omologii lor ucraineni. Totul a culminat în weekend cu discuţia telefonică Biden-Zelenski şi asigurările date că Ucraina va primi tot ajutorul necesar şi nu va fi lăsată singură în faţa Rusiei, dacă aceasta alege să atace. Între aceste semnale cât se poate de puternice la nivel simbolic, venite dinspre Washington, s-a conturat şi răspunsul Moscovei, care a avertizat, prin Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, mai întâi că e liberă să mute trupele oriunde pe teritoriul său, pentru a-şi pregăti apărarea în faţa oricărei ameninţări, apoi că va face orice e necesar dacă NATO introduce trupe pe teritoriul Ucrainei.


FOTO Shutterstock

Rusia Ucraina razboi FOTO Shutterstock

Cine clipeşte primul?

Suntem într-o fază clasică de escaladare pentru a vedea cine clipeşte primul. Până unde merge jocul şi cât de departe este dispus adversarul, competitorul, rivalul să ridice miza. Până acum, Rusia pare de neclintit şi-şi utilizează toate resursele, ignorând reacţiile occidentale. Ba chiar, pentru că Putin are nevoie de un nou război pentru a-şi mai întrema nivelul de încredere intern, probabilitatea unui conflict este considerată mare.

Totuşi, suntem doar în faţa unui joc şi a unui test. Un joc periculos, de-a cine clipeşte primul, un joc nepotrivit, pentru că presupune escaladarea la frontieră. Rusia a primit deja cele mai clare răspunsuri şi semnale din partea Statelor Unite, e adevărat că statele europene şi UE s-au mărginit doar să facă apel la reţinere. Dacă Franţa şi Germania ar ridica puţin tonul, marcând doar susţinerea Ucrainei, dacă nu declanşează ea vreun conflict de recâştigare a teritoriului, lucrurile sunt clare şi testul încheiat. Dacă nu, oricum e periculos să te joci cu focul, în condiţiile în care ştii explicit că SUA va susţine Ucraina în cazul unui atac împotriva sa.

Sigur, mai există o consecinţă şi un risc important. Pe un asemenea fond, accidentele sunt posibile şi orice schimb mai violent de focuri sau mişcări de trupe ruse în interiorul teritoriului ucrainean, eventual pe altă direcţie sau deschizând un alt front decât cel din Donbas, pot duce la escaladare greu de controlat. Dar poziţionările americane reasigură Ucraina şi-i dau liniştea necesară contemplării mai relaxate a acestei încordări, în timp ce comunică Moscovei care sunt limitele sale. Şi liniile roşii.

Pe de altă parte, a determinat poziţionarea mult mai rapidă decât şi-o dorea a Washingtonului în temele legate de Ucraina şi războiul din Donbas, acolo unde Ucraina apără Occidentul şi Europa de agresiunea rusă şi unde miza e mult mai repelantă decât separatismul orchestrat şi susţinut militar de Rusia. Şi dacă tensionarea era determinată de către partea rusă pentru a fi băgată în seamă şi a intra la negocieri directe cu Washingtonul, cred că şi acest pas este ratat. Din contra, izolarea Rusiei va continua.

Aceste evoluţii au periclitat, însă, un instrument important al Rusiei în Donbas: formatul Normandia. Intervenţia în forţă a administraţiei Biden şi implicarea în tensionarea situaţiei arată o altă postură decât cea a administraţiei Trump. Mai mult, este foarte posibil ca recenta scăpare de documente să fie finalul acestui proces, iar europenii să nu mai fie dispuşi să joace în cacealmaua Rusiei.

Mai mult, Statele Unite se afirmă deja ca parte necesară în orice discuţie pe tema conflictelor la frontiera NATO şi UE, a zonei euroatlantice. Şi acest lucru e determinant: SUA a revenit la masă, a ocupat chiar locul de amfitrion şi domină reaşezările şi coeziunea democraţiilor Occidentale în raport cu toate statele autocratice, care ameninţă securitatea lumii bazate pe reguli, a păcii şi prosperităţii în Europa.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite