Guvernul Johnson provoacă haos în Marea Britanie. Un Brexit fără acord va duce la penurie de medicamente şi la creşterea preţurilor la alimente

Guvernul Johnson provoacă haos în Marea Britanie. Un Brexit fără acord va duce la penurie de medicamente şi la creşterea preţurilor la alimente

FOTO EPA EFE

Guvernul britanic a publicat miercuri seară documentul referitor la planurile privind ieşirea Marii Britanii din UE, în care avertizează că un Brexit fără acord va duce la reducerea proviziilor medicale şi creşterea preţurilor la alimente, relatează BBC. Şi la nivel politic este haos după decizia de miercuri a Curţii de apel din Scoţia care a decis că suspendarea Parlamentului este ilegală. Parlamentarii cer să se reîntoarcă la muncă.

 
Potrivit guvernului, planurile operaţiunii cu numele de cod „Presura galbenă“ ('Operation Yellowhammer'), publicate miercuri, au fost pregătite pe 2 august, la nouă zile după ce Boris Johnson a devenit prim-ministru, şi formează baza planificării Brexit-ului fără acord.
 
Documentul, care ia în calcul scenariile cele mai defavorabile pentru situaţia în care Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană fără acord la 31 octombrie, afirmă că nivelul de pregătire a populaţiei şi mediului de afaceri va fi, probabil, unul scăzut, parţial din cauza confuziei politice constante.
 
Se anticipează că, pentru a traversa Canalul Mânecii, camioanele ar putea aştepta până la două zile şi jumătate, iar cetăţenii britanici ar putea fi supuşi unor controale de imigraţie la posturile de frontieră ale UE.
 
„Aprovizionarea cu anumite tipuri de alimente proaspete se va reduce“, se spune în document, care mai avertizează că „există un risc ca panica cumpărăturilor să provoace sau să exacerbeze perturbările în aprovizionare“.
 
 Raportul preconizează faptul că inflaţia care va urma riscă să afecteze în primul rând populaţia cea mai vulnerabilă.
 
O penurie de medicamente veterinare riscă, în plus, să limiteze capacitatea ţării de a preveni şi controla epizootii în viitor, se avertizează în raport, care subliniază riscul sporit la adresa sănătăţii publice şi autosuficienţei alimentare a ţării.
 
Anumite regiuni, în special Londra şi sud-estul ţării, ar putea să fie afectate de penurii de carburant. În plus, reflexe de a face stocuri ale consumatorilor ar putea tensiona situaţia. Creşterea preţurilor la pompă ar trebui să-i privească pe toi britanicii, însă ea îi va afecta în primul rând nivelul de trai alcelor mai săraci.
 
Proiectul britanic al suprimării controalelor la frontiera irlandeză ”se va dovedi probabil neviabil din cauza riscurilor importante pe plan economic, juridic şi al biosecurităţii”, se arată în document, care evocă posibilitatea apariţieii unei pieţe negre în comunităţile de frontieră.
 
 Traversarea Canalului Mânecii riscă să fie deosebit de perturbată în cazul unui ”no deal”. Până la 85% dintre gabaritele depăşite britanice ar putea să nu fie în măsură să treacă de controlul vamal francez şi să antreneze o scădere cu ”40 până la 60% a nivelului actual” al circulaţiei. 
 
Acest lucru ar urma să afecteze nu doar traficul între Dover şi Calais, ci şi Gibraltarul, un teritoriu britanic situat în sudul Spaniei, din cauza introducerii unor controale vamale la frontiera cu Uniunea Europeană (UE).
 
Aceste perturbări ar putea dura trei luni şi ”avea un impact asupra aprovizionării cu medicamente şi material medical”, dar şi cu produse proaspete.
 
Ele ar putea să antreneze totodată proteste importante de nemulţimire în ţară, eventual revolte.
 
Confruntări ar putea izbucni, de asemenea, în zone de pescuit între pescari britanici şi străini, se arată în raport, care avertizează totodată împotriva ”unei posibile creşteri a dezordinii publice şi tensiunilor comunitare”.
 
Traficul peste Canalul Mânecii s-ar putea reduce cu până la 60% în prima zi după Brexit-ul fără acord, o situaţie care, conform celor mai pesimiste calcule, ar putea dura până la trei luni.
 
Cozile în trafic ar putea afecta livrările de combustibil, perturbând aprovizionarea în Londra şi sud-estul Angliei, iar din cauza panicii ar putea apărea penurii şi în alte zone ale ţării.
 
Serviciile financiare transfrontaliere ar fi afectate, la fel şi schimbul de informaţii între serviciile de poliţie şi de securitate, arată acelaşi document.
 
Detalii despre operaţiunea „Presura galbenă“ au fost publicate pentru prima dată în Sunday Times pe 18 august.
 
Michael Gove, ministrul responsabil cu pregătirile pentru un Brexit fără acord, a declarat că documentul este unul vechi şi nu reflectă stadiul actual al pregătirilor, iar premisele conţinute în primele cinci pagini ale documentului sunt în prezent revizuite.
 
Documentul a fost publicat după ce Parlamentul a votat luni în favoarea unei moţiuni ce obligă Guvernul de la Londra să dea publicităţii toate documentele privind decizia de prorogare a Parlamentul britanic şi referitoare la planurile privind retragerea Marii Britanii din UE fără un acord.
 
Cu toate acestea, Michael Gove, ministrul britanic responsabil de coordonarea unui Brexit fără acord, a informat că Guvernul nu va publica documentele referitoare la discuţiile interne privind prorogarea Parlamentului.
 
Documentul subliniază o serie de "posibile consecinţe" ale impactului producerii unui Brexit fără acord pe data de 31 octombrie. 
 
 Liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, a declarat că acest confirmă faptul că premierul este "pregătit să îi pedepsească pe cei care îşi permit cel mai puţin".
 
Parlamentul de la Londra a fost suspendat luni, până pe 14 octombrie, ca urmare a deciziei de a respinge propunerea premierului Boris Johnson de convocare a alegerilor legislative anticipate, în contextul dezacordului privind producerea unui Brexit fără acord.
 
Boris Johnson, noul prim-ministru britanic a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat. 
 
În ceaa ce priveşte politica internă, miercuri, cea mai înaltă curte de apel din Scoţia a decis că suspendarea Parlamentului britanic de către premierul Boris Johnson este ilegală, determinând apeluri ca parlamentarii să îşi reia activitatea, în timp ce guvernul şi legislativul se confruntă asupra viitorului Brexitului, relatează Reuters.
 
Curtea a decis împotriva deciziei lui Johnson de a suspenda sctivitatea Parlamentului începând de luni, 9 septembrie, până pe 14 octombrie, o lovitură pentru guvernul care vrea ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană la termenul stabilit, 31 octombrie, cu sau fără acord.
 
Cu doar şapte săptămâni rămase, guvernul şi Parlamentul sunt în conflict în privinţa viitorului Brexit, posibilele rezultate fiind de la ieşirea din UE fără acord la organiarea unui nou referendum care ar putea anula Brexitul.
 
”Cerem ca Parlament să fie reconvocat imediat. Nu poţi încălca legea cu impunitate”, a spus parlamentarul Partidului Naţional Scoţian Joanna Cherry, care a condus acţiunea în justiţie, după ce curtea de apel a decis să prorogarea trebuie să fie anulată.
 
Guvernul va contesta decizia la Curtea Supremă, cea mai înaltă instanţă din Marea Britanie, iar un oficial a spus că Johnson crede că Parlamentul rămâne suspendat până la o decizie a curţii respective.
 
Într-o transmisiune pe Facebook, Johnson a citit o întrebare din partea unui alegător care a spus că acesta conduce un guvern autoritar şi a întrebat: ”De ce un autoritarism intern dezvoltat local este mai bun decât domnia UE?”
 
Premierul a răspuns: ”Trebuie să vă contrazic respectuos în caracterizarea guvernului. Încercăm să implementăm rezultatul referendumului din 2016”.
 
Cu toate acestea, un grup de parlamentari din opoziţie s-a adunat în faţa Palatului Westminster, cu o istorie de 800 de ani, cerând reconvocarea parlamentarilor.
 
Johnson a anunţat pe 28 august că Parlamentul va fi prorogat, afirmând că guvernul vrea suspendarea pentru a putea lansa o nouă agendă legislativă.
 
Oponenţii săi afirmă că motivul real al suspendării este oprirea dezbaterilor şi a opoziţiei faţă de planurile sale pentru Brexit.
 
La curtea de apel din Scoţia au fost prezentate documente potrivit cărora Johnson s-a gândit la prorogare cu săptămâni înainte să îi solicite oficial reginei Elizabeth să suspende legislativul.
 
Buckingham Palace a refuzat să comenteze decizia curţii, arătând că este o problemă a guvernului.
 
Dominic Grieve, unul dintre cei 21 de rebeli ai Brexitului care au fost excluşi săptămâna trecută din Partidul Conservator, a spus că dacă Johnson a indus-o în eroare pe regină, ar trebui să demisioneze.
 
Johnson a respins acuzaţiile opoziţiei conform cărora refuză în mod nedemocratic dreptul Parlamentului de a dezbate Brexitul.
 
Încercarea lui Johnson de a ieşi din UE cu sau fără acord, pe 31 octombrie, a întâmpinat obstacole: Parlamentul i-a impus să amâne Brexitul până în 2020 dacă nu încheie un acord, în timp ce un nou Partid pentru Brexit riscă să atragă alegători ai conservatorilor.
 
După trei ani de criză a Brexitului, politica britanică este în criză, premierul fiind blocat de Parlament. De asemenea, în cărţi sunt fie organizarea de alegeri fie a unui al doilea referendum.
 
Judecătorii scoţieni, care fac parte din  sistemul legal britanic, au decis că principalul motiv al suspendării Parlamentului este să blocheze parlamentarii şi să îi permită lui Johnson să aplice o politică a Brexitului fără acord.
 
”Este un caz evident al unui eşec clar de respectare a standardelor general acceptate pentru comportamentul autorităţilor publice”, a conchis unul dintre judecători, Philip Brodie, potrivit rezumatului verdictului.
 
Judecătorul James Drummond Young a constatat că ”singura concluzie care se poate trage este că guvernul britanic şi premierul au dorit să restricţioneze Parlamentul”.
 
Săptămâna trecută, Înalta Curte a Angliei şi a Ţării Galilor a respins o contestaţie similară, afirmând că este o chestiune politică, nu judiciară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: