Grecia şi Turcia, aliate în NATO, se pregătesc de război în estul Mării Mediterane. Şeful diplomaţiei germane, în vizită la Atena şi Ankara

Grecia şi Turcia, aliate în NATO, se pregătesc de război în estul Mării Mediterane. Şeful diplomaţiei germane, în vizită la Atena şi Ankara

FOTO AFP

Turcia şi Grecia efectuează exerciţii militare rivale în partea de est a Mării Mediterane, iar şeful diplomaţiei germane Heiko Maas efectuează marţi o vizită în regiune, în vederea unei calmări a tensiunilor între cei doi aliaţi NATO pe tema căutării de hidrocarburi, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul turc al Apărării a anunţat luni organizarea unor ”exerciţii militare de tranziţie” cu ”nave turce şi aliate” marţi, la sud de Insula Creta.

Presa turcă a prezentat acest anunţ drept o ”ripostă” dată Atenei, care a emis tot luni o notă maritimă (Navtex) în vederea efectuării unui exerciţiu militar de antrenament comun cu aviaţia Emiratelor Arabe Unite (EAU) în aceeaşi zonă, în perioada 25-27 august.

De teama excluderii sale de la împărţirea unor imense zăcăminte de gaze naturale în regiune, Ankara a desfăşurat la 10 august nave de război într-o zonă revendicată de Grecia, provocând o escaladare a tensiunilor cu Atena şi îngrijorarea Uniunii Europene (UE).

Ankara a decis duminică să prelungească prezenţa navei sale Oruç Reis în această zonă cu patru zile, până la 27 august.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni Grecia că ”pune în pericol” nave care se află în regiune.

”Grecia nu are un asemenea drept”, a denunţat el luni, într-un discurs susţinut la Ankara, referindu-se la anunaţarea exerciţiilor militare de către Atena.

”De-acum Grecia este cea responsabilă de cea mai mică îngrijorare în regiune (...). Turcia nu va face nici cel mai mic pas înapoi”, a subliniat el.

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE efectuează marţi vizite la Atena, iar apoi la Ankara, într-o încercare de a calma tensiunile între Grecia şi Turcia, ale cărei căutări unilaterale de hidrocarburi au provocat o criză regională.

”Este necesar ca Germania să rămână în dialog cu cele două părţi”, pentru că ”obiectivul este ca Grecia şi Turcia să-şi rezolve diferendele direct una cu alta”, a declarat luni presei un purtător de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert.

”Aceste eforturi (de mediere) sunt şi rămân necesare” în vederea ajungerii la o dezescaladare aşi ”găsirii unei soluţii la tensiuni”, a declarat, la rândul său, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe, Christofer Burger.

Heiko Maas se întâlneşte cu omologul său grec Nikos Dendias, dar şi cu premierul Kyriakos Mitsotakis, după care se întâlneşte cu şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu.

”Ne temem ca tensiunile să continue să apese asupra relaţiilor Turciei cu UE şi că o nouă escaladare poate fi plină de consecinţe”, a declarat Burger.

Întrebat despre vizita la Atena a ministrului german într-o conferinţă de presă, luni, un purtătorde cuvânt al Guvernului grec, Stelios Petsas, a anunţat că orice iniţiativă a germaniei, în calitate de mare putere în Europa, ”va avea o importanţă deosebită”. ”Însă trebuie ca interlocutorii să fie fiabili. Trebuie ca Turcia să-şi dovedească credibilitatea”, a apreciat el.

Descoperirea în ultimii ani a unor importante zăcăminte de de gaze naturale la Marea Mediterană a ascuţit apetitul ţărilor riverane şi a cauzat tensiuni între Ankara şi Atena, care îşi dispută anumite zone maritime.

Un semn al instabilităţii situaţiei este că o navă turcă a intrat în coliziune cu o navă greacă, săptămâna trecută, într-o zonă revendicată de Atena, în care Ankara a desfăşurat nave de război, potrivit unei surse militare elene.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările