Franţa interzice petrecerile în stradă şi focurile de artificii de Anul Nou. Premierul Castex: „Al cincilea val e deja aici”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Jean Castex FOTO Arhivă
Premierul Jean Castex FOTO Arhivă

Franţa anulează Revelionul în stradă, ceea ce înseamnă în acelaşi timp anularea concertelor şi focurile de artificii din noaptea dintre ani. Decizia a fost luată din cauza infectărilor cu SARS-CoV-2 care se înmulţesc rapid şi au ajuns la 50.000 pe zi.

Premierul Jean Castex a declarat că petrecerile publice mari şi focurile de artificii vor fi interzise de Revelion şi recomandă ca oamenii – chiar dacă sunt vaccinaţi – să se testeze înainte de participarea la petrecerile de sfârşit de an, transmite Reuters. Mai mult, guvernul de la Paris vrea să transforme permisul sanitar într-unul de vaccinare. Cu alte cuvinte, documentul va putea fi eliberat doar pentru cei care se vaccinează.

Oficialii francezi spun că până la începutul anului viitor, varianta Omicron va deveni dominantă în Hexagon, cum este deja în Marea Britanie, unde a doborât un nou record: peste 93.000 de îmbolnăviri în 24 de ore.

„Al cincilea val, Delta, e deja aici, în Franţa şi în restul Europei. Continuă să ne lovească cu 50.000 de cazuri nou pe zi, chiar dacă vârful valului cinci este aproape. În plus, avem noua variantă Omicron. Se răspândeşte cu o viteză fulgerătoare în Europa, cu dublarea cazurilor la două-trei zile”, a declarat premierul francez

La rândul său, Germania se pregăteşte pentru impactul valului cinci asupra sistemului sanitar. Cu toate acestea, în Germania încă au loc aglomerării în spaţiile destinate târgurilor de Crăciun din marile oraşe. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite