Fostul preşedinte cipriot Glafcos Clerides, artizanul aderării ţării la UE, a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al patrulea preşedinte cipriot Glafcos Clerides, cel care a facilitat aderarea Ciprului la Uniunea Europeană în 2004, a murit la vârsta de 94 de ani într-un spital din capitala Nicosia.

Joseph Kasios, medicul personal al lui Glafcos Clerides, i-a confirmat, vineri seară, decesul, informează BBC News. Potrivit acestuia, starea de sănătate a fostului lider cipriot era precară din cauza vârstei înaintate şi a afecţiunilor de care suferea.

Glafcos Clerides a ocupat scaunul prezidenţial de la Nicosia din 1993 până în 2003, aflându-se pentru o perioadă scurtă la şefia statului şi în 1974, în timpul invaziei turce. Cariera politică a lui Clerides se întinde, însă, pe o perioadă de jumătate de secol.

Pe parcursul anilor în care a fost lider al Ciprului, el a condus cu succes negocierile cu reprezentanţii UE în vederea aderării ţării sale la Uniune, obiectiv atins, de altfel, în 2004, la un an după încheierea celui de-al doilea mandat prezidenţial. Clerides a candidat şi pentru al treilea mandat, la alegerile prezidenţiale din 2003, dar a pierdut în faţa democratului Tassos Papadopoulos.

S-a stins un „european convins”

Glafcos Clerides a fost un „mare om de stat european”, se arată într-un anunţ postat pe Twitter de reprezentanţii de centru-dreapta ai Partidului Popular European (PPE) din cadrul Parlamentului UE. Joseph Daul, liderul PPE, a transmis condoleanţe familiei şi l-a descris pe Clerides drept un „european convins”.

Clerides era, totodată, unul dintre ultimii lideri europeani în viaţă care au prins cel de-Al Doilea Război Mondial. El a luptat ca artilerist în Forţele Aeriene Regale. În timp ce zbura deasupra Germaniei, avionul său a fost doborât într-un raid, Clerides fiind capturat şi având, ulterior, cel puţin două tentative de evadare.

În mai 2005, aflat într-o vizită la Moscova, fostul lider cipriot a fost decorat de Vladimir Putin, preşedinte în funcţie al Rusiei, în cadrul unor manifestatii dedicate celei de-a 60-a aniversari de la victoria impotriva nazismului. Clerides a fost unul dintre cei şase veterani de război decoraţi la Moscova, printre aceştia numărându-se şi Regele Mihai I al României.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite