Explozie puternică în zona centrală din Stockholm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O explozie puternică a avut loc, vineri, în centrul capitalei suedeze, fără a fi raportate victime, informează site-ul publicaţiei The Independent.

Potrivit martorilor, explozia s-a produs în jurul orei 11.40 (12.40 ora României) în zona centrală din Stockholm, în apropiere de Brannkyrkagatan on Sodermalm.

"Investigăm ce s-a întâmplat, dar în acest moment este neclar", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Albin Naverberg, pentru publicaţia Aftonbladet.

Incidentul a avut loc într-un apartament din zonă, iar proprietarul imobilului a fost contactat de autorităţi în legătură cu explozia.

Potrivit RT, nu au fost raportate victime ale exploziei până în prezent, autorităţile suspectând că ar fi vorba de o defecţiune la reţeaua de gaze.

Poliţia suedeză a precizat că "nu există semne potrivit cărora ar fi vorba de un atac".

Clădirile şi maşinile din apropiere au fost verificate de autorităţile suedeze, dar nu au fost înregistrate pagube.

Accesul în zonă a fost interzis, după ce autorităţile au sosit la faţa locului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite