UE a primit 107 milioane de doze de vaccin în primul trimestru. Câte doze va primi în perioada următoare

UE a primit 107 milioane de doze de vaccin în primul trimestru. Câte doze va primi în perioada următoare

Primele doze de la Johnson&Johnson „vor fi distribuite şi administrate în următoarele săptămâni FOTO Shutterstock

Uniunea Europeană va primi, până pe 4 aprilie, 107 milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru primul trimestru, a transmis miercuri Comisia Europeană, reamintind că se aşteaptă „la o accelerare” în următoarele săptămâni, relatează AFP. Între timp AstraZeneca a livrat doar un sfert din cantitatea promisă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, potrivit sursei citate până pe 4 aprilie cele 27 de state membre UE vor primi în total 107 milioane de doze, dintre care 29,8 milioane de la AstraZeneca, 67,2 milioane de la BioNTech-Pfizer şi 9,8 milioane de la Moderna, a detaliat o purtătoare de cuvânt a executivului european în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Digi 24.

Cum au decurs livrările dozelor de vaccin de la AstraZeneca

Deşi AstraZeneca a promis iniţial că va trimite în primul trimestru 120 de milioane de doze, ulterior a transmis că nu poate să furnizeze decât 30 de milioane.

De altfel, până pe 24 martie, laboratorul suedezo-britanic a reuşit să livreze doar 19 milioane de doze, potrivit unei surse europene. 

Totodată, după descoperirea a alte 29 de milioane de doze ţinute într-un depozit din Italia, săptămâna trecută, grupul a mai anunţat că 10 milioane dintre acestea ar fi fost livrate ţărilor din UE în ultima săptămână din martie, apoi încă şase milioane în aprilie, conform sursei citate.

Serul de la AstraZeneca a făcut şi obiectul unor îngrijorări după unele cazuri de probleme sanguine grave, identificate în rândul persoanelor vaccinate.

Autorităţile responsabile de administrarea campaniei de vaccinare din Germania au propus marţi ca serul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca să fie utilizat doar pentru inocularea persoanelor care au peste 60 de ani, invocând existenţa unui anumit risc de apariţie a unor cheaguri de sânge.

Iar Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a precizat miercuri că experţii care au verificat presupusele legături între vaccinul COVID-19 şi cheagurile de sânge nu au găsit factori de risc specific, inclusiv vârsta, dar îşi continuă analizele, după ce pe 19 martie a precizat că serul este "sigur şi eficient".

Câte doze va primi UE în trimestrul II

În al doilea trimestru, statele membre ar urma să primească cel puţin 360 de milioane de doze, a precizat o sursă europeană săptămâna trecută. 

Ţările membre se aşteaptă la 200 de milioane de doze BioNTech-Pfizer, 35 de milioane de doze Moderna, 55 de milioane de doze de vaccin Johnson&Johnson (recent aprobat de autoritatea europeană de reglementare), precum şi 70 de milioane de doze AstraZeneca (din cele 180 de milioane prevăzute iniţial prin contractul tău). 

De altfel, primele doze de la Johnson&Johnson „vor fi distribuite şi administrate în următoarele săptămâni”, a dat asigurări miercuri purtătoarea de cuvânt a Comisiei, fără mai multe detalii. În cadrul mecanismului său de control asupra exporturilor de vaccinuri împotriva COVID-19 produse pe teritoriul său, UE a primit 491 de cereri de exporturi între 30 ianuarie şi 19 martie, a adăugat ea. 

Dintre ele, una singură a fost refuzată, şapte sunt în curs de examinare şi 483 au fost aprobate, pentru 68,3 milioane de doze spre 41 de ţări.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările