De ce scandalul Gorila din Slovacia va fi pozitiv pentru democraţie
0Scandalul de corupţie Gorila a avut relativ puţin impact asupra alegerilor din Slovacia. Slovacii s-au prezentat în număr mare la urne. Politicienilor le va fi însă din ce în ce mai greu să accepte mită. O altă consecinţă a investigaţiei va fi apariţia multor grupuri orientate spre transparenţă în politică, spune Thomas Nicholson, jurnalistul canadian care a dezvăluit cazul de corupţie.
Martina Bulakova: Unele persoane spun că „Gorila” a împins mai mulţi oameni în braţele liderului social-democrat Robert Fico. Ce părere aveţi despre preluarea puterii de către acesta?
Thomas Nicholson: Sunt surprins de cât de puţin efect a avut dosarul Gorila asupra acestor alegeri. Ne aşteptam la o participare mai scăzută la urne, gândindu-ne că oamenii şi-au pierdut încrederea în democraţie; dreapta urma să fie distrusă pentru că acest scandal de corupţie îi afecta în primul rând pe ei. Ei se aflau la putere când a devenit public, dar în realitate, lumea a venit în cel mai mare procent la vot din 2002 încoace (60%). Dreapta a fost pedepsită dar au mai primit o şansă.
Sunt multe lucruri pozitive care trebuie menţionate în ce priveşte aceste alegeri. În primul rând, naţionaliştii nu au mai intrat în Parlament. Şi, în al doilea rând, vom avea un guvern monocolor al lui Fico care nu va avea pe cine să dea vina pentru corupţie şi eşecuri. Este o bună reţetă pentru o mai bună guvernare faţă de ultima dată când s-a aflat la putere [2006-2010].
În
general aceste alegeri chiar dacă nu au fost de bun augur pentru
dreapta, sunt mai bune decât ne puteam aştepta. Oamenii sunt sătui de
instabilitate, discuţii inutile şi incapacitatea de a face compromisuri.
Gorila nu afectează aceste sentimente prea mult. Oamenii erau sătui de
instabilitate. Fico nu este un înger dar comparativ cu dreapta
reprezintă stabilitate şi era ceea ce oamenii îşi doreau.
Fico
este menţionat într-un document din dosarul Gorila. Credeţi că
investigaţiile vor continua în timpul celui de-al doilea guvern Fico?
Fico
nu este ameninţat direct de Gorila, dar partidul său este. Evident,
secretara sa se afla în blocul incriminat [în care politicienii se
întâlneau cu reprezentanţi ai grupului financiar Penta, care fusese
înregistrat de serviciile secrete. Înregistrările sunt parte a dosarului
Gorila], a acceptat bani de la grupul financiar Penta pentru a-şi
finanţa partidul. Dacă va susţine sau nu investigaţia, este dificil de
spus. Opinia publică este furioasă, şi îi vizează pe toţi exponenţii
spectrului politic. Dacă ar vrea să câştige politic ar susţine
investigaţia. Dar ştim cum funcţionează politica. O poate opri cu
uşurinţă. Acest dosar a fost îngropat în 2006 de Josef Magala, şeful
serviciului secret slovac SIS, iar poliţia, când l-a primit în
precedentul mandat Fico a eşuat. Deci nu va fi probabil prea entuziast
în legătură cu investigaţia.
Credeţi că mulţumită acestui scandal Slovacia va deveni o ţară mai democratică?
Aşa
cred. Poate par naiv, dar am nişte motive concrete să cred asta. Nu
cred că mai este posibil ca un grup financiar să facă afaceri cu
politicienii sau guvernul, în viitor va fi prea periculos pentru
politicieni să rişte astfel de relaţii.
O consecinţă a investigaţiei vor fi apariţia multor grupe orientate spre transparenţă în politică. Eu sunt un exemplu în acest sens. Probabil voi renunţa la jurnalism pentru a crea un site care va acţiona ca o bază de date cu conexiuni între politică, grupuri financiare şi crima organizată. Va fi accesibil tuturor pentru a se informa în vederea alegerilor. Tot felul de astfel de iniţiative vor apărea.
Publicul a devenit mai puternic pentru că a aflat cum funcţionează corupţia,ce este oligarhia, politicienii şi cum funcţionează relaţiile dintre ei. Nu există instituţii ale statului care să ofere astfel de informaţii. Toate astea se schimbă climatul care exista până acum. Politicienilor le va fi din ce în ce mai greu să accepte mită.
Publicarea cărţii dumneavoastră despre Gorila a fost interzisă de un tribunal din Bratislava. Dar aţi început să publicaţi fragmente din ea în câteva ziare. Grupul Penta, care este considerat rechinul financiar care înoată în apele Europei Centrale, v-a dat în judecată. Credeţi că puteţi câştiga?
Dosarul
acuzării are 500 de pagini. Dar, în acelaşi timp, nu au pe ce se baza.
Aceşti oameni, când nu pot cumpăra sau speria pe cineva, rămân fără idei
pentru că nu ştiu nimic altceva. Dincolo de disconfortul personal creat
de ameninţările lor, nu am nevoie de bani, de faimă, de nimic altceva
de fapt. Şi nu am nimic de pierdut. Cum spunea Janis Joplin cu mult timp
în urmă: libertatea este un alt cuvânt pentru atunci când n-ai nimic de
pierdut. Nu mă interesează procesul lor. Am editura Petit Press care mă
reprezintă. Dacă decizia îmi va fi sau nu favorabilă nu contează prea
mult, pentru că Penta a pierdut în faţa opiniei publice şi cred că
nimănui nu mai este teamă de ei acum. Deci dacă reuşesc să îmi câştige
casa pentru care oricum plătesc două credite lunar, sunt liberi s-o
facă.