Ce fac europenii pentru a-şi menţine o bună stare de spirit în izolare la domiciliu

Ce fac europenii pentru a-şi menţine o bună stare de spirit în izolare la domiciliu

Italieni preferă să cânte în balcoanele locuinţelor Imagine: Twitter

În condiţiile în care sute de milioane de europeni se află în izolare la domiciliu pentru a limita răspândirea noului coronavirus, oamenii caută soluţii cât mai inventive pentru a-şi petrece timpul între patru pereţi, încercând astfel să se distreze pe cât posibil, psihologii avertizând deja asupra riscurilor pe care le are experienţa prin care trecem asupra mentalului nostru, scrie The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, în Italia oamenii cântă şi fac schimb de reţete culinare pe reţelele sociale. Pentru francezi umorul este cel care îi salvează şi îi ajută să treacă peste fiecare zi. În Spania, urcatul şi coborâtul treptelor pe scara blocului a devenit noua „pistă” de alergare, în timp ce în Germania unii îşi ocupă vremea cu dezvoltarea de aplicaţii care să ajute la combaterea epidemiei, scrie sursa citată de HotNews.ro.

Potrivit unui studiu realizat în prima săptămână de carantină din Italia, 93% dintre respondenţi au spus că sunt cel puţin anxioşi, 42% au admis că au înregistrat o deteriorare a stării psihice, iar 28% au spus că nu mai pot dormi bine.

Psihologii europeni insistă că oamenii trebuie să păstreze legătura cu familia, prietenii şi cunoştinţele, să încerce să îşi facă de lucru şi, dacă se poate, să îşi facă chiar o listă zilnică cu diverse sarcini.

Exerciţii fizice pe terasele blocurilor

Oamenii experimentează în bucătărie tot felul de reţete, fac mişcare în casă sau cântă şi dansează. Terasele de pe acoperişul blocurilor au devenit foarte populare pentru cei care vor să facă exerciţii fizice, deşi nu toată lumea are acces. Alţii au ajuns să alerge pe scările blocurilor, alţii joacă chiar volei în casă, folosind hârtia igienică pe post de fileu.

Itaienii par să prefere muzica, mulţi ieşind la ferestre sau balcoane pentru a cânta celebre arii de operă sau alte piese şi pentru a-şi arăta solidaritatea. Unii apelează la cursurile online de yoga, alţii scriu, pictează sau gătesc.

În Germania, 42.000 de programatori s-au reunit într-un fel de maraton online pentru a găsi soluţii de combatere a epidemiei, inclusiv în ceea ce priveşte urmărirea traiectoriei virusului, îmbunătăţirea comunicării între spitale, asistenţa pentru distribuirea de alimente pentru cei fără adăpost. Un juriu va decide care este proiectul cel mai inventiv care ar putea fi finanţat de fonduri guvernamentale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: