Carduri de debit spaniole pentru rudele românilor care muncesc în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Română din Castellon, Valencia şi Alicante (ARCVA), în colaborare cu o instituţie financiar-bancară din provincie, a lansat trei tipuri de carduri de debit care pot fi folosite

Asociaţia Română din Castellon, Valencia şi Alicante (ARCVA), în colaborare cu o instituţie financiar-bancară din provincie, a lansat trei tipuri de carduri de debit care pot fi folosite atât în Spania cât şi în România. Serviciul funcţionează prin realizarea unui transfer de bani de pe cardul valabil în Spania pe cel utilizabil doar în România.

CARDUL DE ARGINT se adresează imigranţilor români care au venituri mici (de până la 800 de euro pe lună). Preţul acestui serviciu este de 70 de euro şi constă în două carduri de debit, unul principal, care se poate folosi doar în Spania, şi altul care se utlizează în România.

CARDUL DE AUR este recomandat românilor cu venituri medii (de până la 1 500 de euro pe lună). Preţul de achiziţionare a acestui serviciu este de 85 de euro şi constă în trei carduri de debit, unul pentru a fi folosit în Spania şi două pentru România.

CARDUL DE PLATINĂ este recomandat pentru micii întreprinzători cu venituri de până la 3 000 de euro pe lună, preţul acestuia fiind de 100 de euro. Clientul beneficiază de trei carduri de debit internaţionale, valabile în egală masură atât în Spania cât şi în România.

Pentru a beneficia de acest seviciu şi a intra în posesia respectivelor carduri, solicitanţii trebuie să prezinte următoarele acte: paşaportul, adeverinţa de domiciliu, o copie a cărţii de identitate a celui care va beneficia de cardul pentru România, un formular tip completat şi trebuie să achite un comision de 35 de euro.

După depunerea documentaţiei, în cel mult 12 zile, solicitantului i se vor înmâna respectivele carduri. Acesta va avea la dispoziţie trei săptămâni pentru a depune o sumă minimă în respectivul cont, în caz contrar se vor aplica penalizări.

Astfel, pentru Cardul de Argint suma minimă este de 40 de euro, pentru cel de Aur de 60 de euro, iar pentru Cardul de Platină de 70 de euro.

Costul de activare a cardurilor care se folosesc în România este de 15 euro, iar valabilitatea tuturor cardurilor este de doi ani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite