Cadouri primite de familia regală britanică anul trecut: o suzetă, o tigaie, pantofi, sos condimentat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia regala britanica
Familia regala britanica

Un filtru pentru apă, lenjerie intimă, pantofi, o suzetă şi sosuri condimentate se numără printre cadourile oferite anul trecut membrilor familiei regale britanice, în timpul călătoriilor oficiale în străinătate, potrivit listei de inventar făcute publice de palatul regal, transmite AFP.

Soţia prinţului William, Kate, considerată un simbol al modei, s-a întors din călătoria din Asia de sud-est şi Pacific cu un trusou complet, care include, printre altele, şase perechi de pantofi, două poşete şi o rochie tradiţională oferită de regina Malaysiei. Patronul unui hotel din Singapore i-a oferit o cămaşă de noapte, iar, din Tuvalu, cuplul princiar a plecat cu opt rogojini, o replică la scară redusă a satului şi un clasor de timbre.

În Noua Zeelandă, anonimi le-au oferit câte o suzetă, iar prinţul a primit lenjerie de corp.

Într-o altă vizită, un admirator le-a oferit o sticlă de sos condimentat, iar un altul le-a oferit papucei pentru bebeluşi, cu câteva luni înainte ca ducesa Kate să anunţe oficial că este însărcinată.

Anul trecut, pentru a marca împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tronul Marii Britanii, regina Elizabeth a II-a i-a trimis pe membrii familiei regale în vizite oficiale în ţările din Commonwealth, asociaţia de state independente al căror şef de stat este.

Fratele prinţului William, prinţul Harry, a primit în timpul vizitei în Brazilia o plăcuţă de înmatriculare personalizată cu numele lui. În Jamaica, legendarul sportiv Usain Bolt i-a oferit o pereche de pantofi sport şi un maiou având imprimat numele campionului.

Regele şi regina Norvegiei le-au oferit lui Charles şi soţiei acestuia, Camilla, pulovere de lână, iar moştenitorul tronului a primit din Danemarca o tigaie ecologică, iar din Suedia, un filtru de apă portabil. Prinţul se dedică mult promovării ecologiei.

Prinţul Charles a primit o sticlă de ulei de măsline, iar Camilla a primit borcane de dulceaţă şi un pachet de quinoa. Ducesa a mai primit o lesă şi două haine pentru căţei.

Cadourile oferite membrilor familiei regale sunt considerate bunuri naţionale, dar aceştia pot să le folosească dacă doresc. Unele cadouri sunt depozitate sau expuse.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite