Belgia menţine nivelul 3 de alertă teroristă, după operaţiunea în urma căreia au fost arestate 12 persoane suspectate că plănuiau un atentat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Belgia menţine nivelul 3 de alertă teroristă
Belgia menţine nivelul 3 de alertă teroristă

Premierul belgian Charles Michel a anunţat, sâmbătă, că Belgia va menţine actualul nivel de alertă teroristă, 3, cel maxim fiind 4, după operaţiunea forţelor de ordine în urma căreia au fost reţinute 12 persoane suspectate de plănuirea unui atentat pe teritoriul Belgiei, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Nivelul 3 de alertă teroristă înseamnă că „ameninţarea este gravă, posibilă, dar că nu există informaţii specifice privind un pericol iminent“, notează agenţia Belga, preluată de dhnet.be.

Premierul Charles Michel, care a susţinut o conferinţă de presă după ce a participat la un Consiliu Naţional de Securitate convocat de urgenţă, sâmbătă, după operaţiunea antiteroristă, a dat asigurări că autorităţile urmăresc situaţia „oră de oră“, precizând, totodată, că „diferitele evenimente publice prevăzute pentru următoarele zile vor avea loc, cu măsuri de securitate complementare şi adaptate“.

Zeci de percheziţii au fost efectuate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în 16 comune din Belgia în cadrul unui dosar de terorism, 12 persoane fiind reţinute, potrivit Parchetului federal belgian, citat de AFP.

Aceste percheziţii s-au desfăşurat „fără incidente deosebite“ în regiunea capitalei Bruxelles, în Flandra şi în Valonia.

„În ceea ce priveşte obiectele ridicate şi identitatea celor arestaţi, nu putem da mai multe informaţii acum“, a afirmat Parchetul belgian, explicând că „ancheta este în curs de desfăşurare“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite