Antrenorul de fitness care a coordonat invadarea Crimeei, arestat în Cehia. Ucraina cere extrădarea acestuia

Antrenorul de fitness care a coordonat invadarea Crimeei, arestat în Cehia. Ucraina cere extrădarea acestuia

Alexandr Franchetti  a coordonat operaţiunea paramilitară de anexare a Crimeei la Rusia în 2014.

Alexandr Franchetti, un cetăţean rus căutat de Kiev în baza unui mandat internaţional de arestare, a fost reţinut pe aeroportul internaţional din Praga pe 12 septembrie. El este căutat de Ucraina pentru că a coordonat operaţiunea paramilitară de anexare a Crimeei la Rusia în 2014, iar autorităţile ucrainene au cerut extrădarea sa.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Ucraina a confirmat că a cerut autorităţilor cehe să-l reţină pe Alexandr Franchetti, un cetăţean rus căutat de Kiev în baza unui mandat internaţional de arestare, şi cere extrădarea sa la Kiev.
 
Franchetti, care a fost reţinut pe aeroportul internaţional din Praga pe 12 septembrie, este căutat de Ucraina pentru că a coordonat operaţiunea paramilitară de anexare a Crimeei la Rusia în 2014.
 
Kremlinul nu a comentat oficial acest caz, dar şeful Comitetului de anchetă rus a declarat că a dispus o anchetă cu privire la arestarea lui Franchetti.
 
„Din cauza utilizării inacceptabile a mecanismelor juridice internaţionale care vizează urmăriri penale motivate politic, preşedintele Comitetului de anchetă al Federaţiei Ruse a ordonat şefului direcţiei pentru probleme juridice şi cooperare internaţională să studieze temeinic, în cooperare cu Ministerul de Externe al Rusiei, motivele şi temeiurile legale ale detenţiei cetăţeanului rus pe teritoriul unei ţări străine", a declarat Comitetul de anchetă într-un comunicat, citat de europa libera.
 
Un purtător de cuvânt al ambasadei ruse la Praga, Nikolai Briakin, a declarat că şeful consulatului rus l-a vizitat pe Franchetti în arest. Franchetti a participat activ la evenimentele din Crimeea din 2014.
 
Cu câteva zile înainte de ocuparea militară a regiunii de către Rusia, Franchetti a creat o formaţiune paramilitară numită North Wind, care a dus la confiscarea liniilor electrice şi a conductelor de gaz.
 
 Într-un interviu postat pe YouTube, Franchetti a spus că a acţionat în coordonare cu conducerea Flotei ruse din Sevastopol, Crimeea.

Alexandr Molokhov, purtător de cuvânt al autorităţilor ruse de ocupaţie din Crimeea, a confirmat, de asemenea, arestarea lui Franchetti, susţinând că acesta se va confrunta cu o „moarte sigură” dacă va ajunge pe mâinile ucrainenilor.
 
„Reţinerea a fost rezultatul unor acţiuni coordonate ale agenţiilor de aplicare a legii din Ucraina şi Cehia pentru a-l aduce pe Alexandr Franchetti în faţa justiţiei pentru o serie de infracţiuni împotriva statului nostru, inclusiv participarea la ocupaţia rusă din Crimeea", a declarat pentru Europa Liberă purtătorul de cuvânt al Ministerului ceh de Externe, Oleh Nikolenko.Molokhov nu a spus şi de ce ar avea motive să se teamă pentru viaţa lui Franchetti.
 
Potrivit presei, Franchetti a primit drept de şedere permanentă în Republica Cehă în 2000, unde lucrează ca antrenor de fitness. El spune că nu a încălcat niciodată dreptul internaţional.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările