Angela Merkel vrea să relanseze reformarea Europei, în tandem cu Martin Schulz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul german Angela Merkel contează pe sprijinul şefului PE, Martin Schulz, un compatriot de-al său, social-democrat
Cancelarul german Angela Merkel contează pe sprijinul şefului PE, Martin Schulz, un compatriot de-al său, social-democrat

Angela Merkel e hotărâtă să devină, în al treilea ei mandat, cancelarul Europei. La recentele alegeri, germanii i-au oferit mai multe voturi ca niciodată; trece drept “cea mai importantă politiciană a continentului”, scrie „The Economist“ şi va guverna curând într-o coaliţie cu al doilea mare partid al Germaniei. O poziţie de pornire favorabilă pentru a stimula proiectul menit să devină moştenirea ei politică: reforma Uniunii Europene.

Riscul ca moneda unică să se fărâmiţeze rapid a fost evitat deocamdată şi, pentru prima oară după mult timp, contextul economic dă din nou semne de viaţă. Cu toate acestea, Merkel e conştientă că, oricând, criza poate izbucni din nou. Partidele eurosceptice au trecere din Franţa până în Italia, în multe ţări cu datorii externe reformele sunt blocate, iar băncile ezită să acorde credite, scrie „Der Spiegel“.

Ofensivă europeană

Tocmai de aceea cancelarul pregăteşte o ofensivă europeană a reformelor şi ştie deja cum poate fi impus acest proiect: împreună cu noii parteneri posibili de coaliţie de la SPD-ul german, Merkel vrea să confere politicii europene o tentă socială mai pronunţată.

E vorba de programe împotriva şomajului în rândul tinerilor şi a evaziunii fiscale, precum şi despre un buget propriu al zonei euro menit să stimuleze creşterea economică. În replică, autorităţile de la Bruxelles urmează să primească mai multe drepturi pentru a controla politica financiară şi economică a statelor membre.

Tandem cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz

Merkel e hotărâtă să-şi continue controversata doctrină într-o variantă social-democrată, pentru care a şi identificat cel mai important aliat. Merkel vrea să-şi impună proiectul în tandem cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, care, pe lângă faptul că dirijează negocierile coaliţiei în materie de politică europeană, are în vedere şi următorii paşi în propria carieră: vrea să devină cât de curând candidatul din fruntea listei socialiştilor pentru alegerile europene din mai 2014; în plus, aspiră, câtă vreme va reuşi să strângă suficiente voturi, la postul-cheie de preşedinte al Comisiei Europene de la Bruxelles, notează publicaţia germană.

Merkel ar putea scăpa în sfârşit de actualul deţinător al acestei funcţii, José Manuel Barroso, protejat de ea cândva. Totodată ar putea, împreună cu Schulz, să demareze reforme în vederea creşterii economice şi a încurajării concurenţei.

Linia noului guvern de la Berlin e previzibilă: nu se vor mai emite euroobligaţiuni, dar vor exista mai mulţi bani pentru programe de creştere economică şi drepturi suplimentare pentru Bruxelles în vederea unui control sporit. Pentru a impune noua politică, Merkel şi-a ales un nou copil preferat în persoana lui Schulz, preşedintele Parlamentului European. Ce-i drept, politicianul social-democrat a declarat public: “Angela Merkel nu e prietena mea cea mai bună“.

Cu toate acestea, când microfoanele sunt oprite, cei doi vorbesc cu multă consideraţie unul despre celălalt. Schulz se întâlneşte periodic cu cancelarul la Berlin, cei doi îşi trimit SMS-uri şi pun la cale compromisuri, ultima oară, cu privire la bugetul suplimentar pentru UE. Amândoi sunt împotriva luării de măsuri exclusiv la nivel european şi sunt, în mare măsură, de acord în ceea ce priveşte calea spre o uniune monetară şi economică mai puternică.

Schulz ar fi o verigă importantă pentru Marea Coaliţie cu social-democraţii. E bun prieten cu Sigmar Gabriel, preşedintele SPD-ului; dar Merkel poate apela cu succes la el şi în Europa. Scrutinul pentru Parlamentul European din 2014 se va desfăşura pentru prima oară conform condiţiilor formulate în contractul de la Lisabona. Acesta din urmă prevede ca, în ceea ce priveşte priveşte nominalizarea preşedintelui Comisiei, rezultatul alegerilor să fie supervizat de cei douăzeci şi opt de primi-miniştri ai statelor membre.

Schulz, în vârstă de cincizeci şi şapte de ani, are mari şanse să fie ales în această funcţie, deoarece a avut grijă să-şi facă numeroşi aliaţi în trecut. Se bazează pe o susţinere largă în Parlamentul European şi în Consiliul European, susţinere care depăşeşte cu mult membrii propriei familii social-democrate.

Motorul germano-francez, ar putea fi repornit

Merkel ştie acest lucru şi ar putea să coabiteze bine cu Schulz în calitate de preşedinte al Comisiei, nu în ultimul rând pentru că politicianul de la SPD se bucură de încrederea preşedintelui francez François Hollande. În felul acesta, motorul germano-francez, actualmente dereglat, ar putea fi repus în funcţiune.
Detaliu ucigător

Merkel nu are decât o problemă: în calitate de şefă a CDU, nu poate să-l susţină deschis pe Schulz, membru al SPD. De aceea, cei doi viitori parteneri de coaliţie – pe de o parte, uniunea creştină formată din CDU şi CSU, pe de altă parte, SPD – vor porni separat în campania pentru alegerile europene. Şi totuşi, Merkel se străduieşte să nu construiască fronturi inutile cu social-democraţii.

Joia trecută, conducătorii Partidului Popular European conservator s-au întâlnit pentru a delibera cu privire la alegerile europene. Mulţi au pledat pentru trimiterea în cursă a unui candidat conservator propriu. Merkel, în schimb – împreună cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy –, priveşte cu multă suspiciune această posibilitate. Nu vrea să spună cine este, după alegeri, favoritul ei pentru influentul post din fruntea Comisiei. Angela Merkel poate profita de ajutorul social-democraţilor germani dacă vrea să-şi impună agenda politică în Europa. Rămâne de văzut dacă restul statelor europene vor fi încântate să fie conduse de doi germnai, suţin unii analişti.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite