ANALIZĂ: România în faţa testului politic european: Euro-aleşii decid dacă ne primesc sau nu în Schengen. Ce şanse avem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European dezbate marţi, la Strasbourg, Raportul privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen - un obiectiv important pentru ambele ţări, dar cu şanse incerte de reuşită.

Votul Parlamentului European este o condiţie necesară pentru aderarea României, nu însă şi suficientă. Cuvântul decisiv îl va avea Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, unde este de ajuns ca reprezentantul unui singur stat membru să se pronunţe împotrivă, pentru ca obiectivul României şi Bulgariei să fie ratat.

Ce înseamnă votul euroaleşilor

Votul Parlamentului European reprezintă însă un semnal important, pe care Consiliul nu are cum să-l ignore cu totul. Mai mult, este de urmărit felul în care se vor poziţiona în cadrul dezbaterilor europarlamentarii din ţările care au formulat rezerve la adresa României şi Bulgariei.

Este vorba mai ales de reprezentanţii partidelor de guvernământ din ţările „sceptice" - Franţa, Germania, Finlanda, Olanda şi, într-o anumită măsură, Danemarca. Grupul europarlamentarilor danezi a trimis la sfârşitul lunii aprilie, propriului govern, o scrisoare deschisă în care i-au cerut să se pronunţe împotriva admiterii României şi Bulgariei. Cabinetul de la Copenhaga nu a dat un răspuns oficial acestei cereri, dar Danemarca a reintrodus, oricum, controlul la frontierele proprii.

NU României şi Bulgariei în Schengen, spun euroaleşii din Danemarca

Şansele ca Parlamentul European să dea un aviz pozitiv României şi Bulgariei sunt foarte mari. După cum au declarat pentru "Adevărul" liderii celor mai mari grupuri politice din Parlamentul European, Joseph Daul (PPE) şi Martin Schultz (S&D), acestea vor da un vot favorabil. Majoritatea va putea fi strânsă chiar dacă reprezentanţii din PPE ai statelor sceptice vor face opinie separată şi se vor pronunţa împotrivă.

Ce spun liderii politici ai Parlamentului European

Preşedintele PPE, Joseph Daul, a declarat într-un intreviu acordat Adevărul Europa, că vede un vot clar în Parlamentul European pentru admiterea celor două ţări. "Va trece cu o mare majoritate. În cazul în care Comisia va face raportul aşa după cum ştiu, nu văd cum Parlamentul ar putea vota împotrivă. Ca de obieci, vor mai fi şi voturi împotrivă, dar aceasta este democraţia", a declarat Daul înainte ca raportul pe aderarea celor două ţări să primească un vot favorabil în Comisia LIBE.

VIDEO Urmăreşte intreviul acordat de Jospeh Daul , în exclusivitate, pentru Adevărul Europa

Martin Schulz, liderul socialiştilor europeni, a declarat pentru Adevărul Europa, că poziţia politică e una, dar presiunile interne din fiecare stat membru vor fi cele care vor da votul final.  "Răspunsul meu e clar, grupul nostru a fost pentru admiterea României şi a Bulgariei şi aş putea să vă spun o întreagă poveste despre cum s-au schimbat poziţiile (...) Acum, ţara dumneavoastră se poate regăsi în situaţia în care să îndeplinească criteriile, dar o altă ţară să spună „nu" din motive strict legate de politica internă şi atunci rămâne „nu".

VIDEO Urmăreşte interviul acordat de Martin Schulz, în exclusivitate, pentru Adevărul Europa

Raportul privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen a primit vot favorabil în Comisia pentru Libertăţi Civile din Parlamentul European pe 2 mai. "Eu am fost chiar pe teren în România şi în Bulgaria şi am văzut exact ce se întâmplă. Este foarte clar pentru mine că România şi Bulgaria sunt pregătite să intre în Schengen", a spus Carlos Coelho, raportorul PE pe Schengen.

VEZI votul euroaleşilor şi amendamentele care au fost respinse

Soarta Schengen a fost pusă la mare încercare în ultimele săptămâni după ce unele state membre au ameninţat că ar putea reintroduce controalele la frontierele interne şi au cerut Comisiei Europene ca în noile reguli Schengem, în dezbatere la Bruxelles, să introducă această posibilitate.

Citeşte care a fost poziţia ţărilor UE legată de noile reguli Schengen

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite