Ambasadorul României la Singapore a fost convocat în cazul Silviu Ionescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Ionescu, acuzat de moartea unei persoane şi rănirea altor două
Silviu Ionescu, acuzat de moartea unei persoane şi rănirea altor două

Aurelian Neagu, ambasadorul României în Singapore şi Japonia, a fost convocat vineri la Ministerul de Externe singaporez pentru a discuta despre acuzaţiile penale aduse diplomatului român Silviu Ionescu, informează Asia One.

După ce legistul-şef al statului a stabilit că fostul însărcinat cu afaceri român este vinovat pentru două accidente în care a lovit trei pietoni, la 15 decembrie 2009, Singapore a iniţiat etapele preliminare procedurii penale împotriva lui Silviu Ionescu.

image

Potrivit Asia One, procuratura din Singapore a pregătit un set de 13 acuzaţii, printre acestea omucidere provocată de neatenţie la volan, rănire gravă, părăsirea locului accidentului, neacordarea de ajutor, neanunţarea accidentului, pe care intenţionează să le aducă împotriva lui Ionescu. Mai multe detalii.

Ministerul de Externe singaporez a luat notă de faptul că MAE român a dezavuat acuzaţiile lui Ionescu împotriva justiţiei din Singapore într-un comunicat emis luni seară. Comunicatul a făcut referire la relatările din presă potrivit cărora afirmaţiile lui Ionescu nu reprezintă poziţia autorităţilor române, p otrivit Straits Times.

Silviu Ionescu a respins concluziile legiştilor care îl consideră vinovat de moartea lui Tong Kok Wai, unul din cei trei pietoni loviţi de un automobil Audi A6 al ambasadei României, în ziua de 15 decembrie 2009.

Citiţi şi:

MAE din Singapore: Afirmaţiile lui Silviu Ionescu sunt "revoltătoare"

Presa din Singapore: Tăcere ciudată în România, în cazul Silviu Ionescu

13 capete de acuzare împotriva fostului diplomat român Silviu Ionescu pentru accidentul din Singapore

Ambasadorul României: Este puţin probabil ca Silviu Ionescu să fie judecat în Singapore

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite