Alegeri anticipate în Bulgaria. Partidul lui Borisov are un avans nesemnificativ în faţa partidului antisistem

Alegeri anticipate în Bulgaria. Partidul lui Borisov are un avans nesemnificativ în faţa partidului antisistem

Fostul premier bulgar Boiko Borisov FOTO EPA-EFE

Conform exit-poll-urilor, niciun partid nu a câştigat în mod clar alegerile parlamentare din Bulgaria. Formaţiunea fostului premier Boiko Borisov, GERB, se situează pe primul loc, dar diferenţa este în marja de eroare. Pe locul al doilea, se situează formaţiunea antisistem Există un Astfel de Popor (ITN), condus de animatorul de televiziune Slavi Trifonov.

Conform sondajelor Gallup International şi Alpha Research efectuate la ieşirea din secţiile de vot, GERB ar obţine între 22,1% şi 23,5% din voturi, în timp ce formaţiunea lui Slavi Trifonov ar acumula între 21,5% şi 22,3% din sufragii la aceste alegeri, organizate pentru a doua oară în trei luni, relatează Agerpres.
 
GERB, care a dominat politica bulgară în ultimul deceniu, a câştigat deja alegerile din 4 aprilie, dar refuzul celorlalte partide de a i se alătura într-o coaliţie şi absenţa unei alternative guvernamentale au dus la alegerile anticipate din această duminică.
 
Rezultatele strânse subliniază profunda divizare a societăţii bulgare după zece ani de guvernare a GERB, pe fondul nemulţumirii crescânde faţă de corupţia larg răspândită în Bulgaria, conform Reuters.
 
După cum arată rezultatele sondajelor la ieşirea de la urne, GERB nu va obţine nici de această dată o majoritate clară, ceea ce prefigurează noi probleme la formarea viitoarei coaliţii de guvernământ. ITN se poziţionează mai bine, cu sprijinul partenerilor săi posibili, două mici grupări axate pe lupta împotriva corupţiei.
 
Săptămâni de discuţii pentru formarea noii coaliţii, sau chiar alte alegeri ar putea duce la situaţia ca Bulgaria să întâmpine dificultăţi în utilizarea pachetului de miliarde de euro al Uniunii Europene pentru relansarea economiei în urma epidemiei de coronavirus sau în aprobarea planurilor bugetare pentru 2022.
 
Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările