Alarma îndreptăţită din Donbas: Atacă Rusia Ucraina?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Cea mai acută problemă a momentului este dacă Rusia va ataca Ucraina în viitorul apropiat. Intrarea în starea de alarmă este îndreptăţită, odată ce Rusia a masat trupe lângă frontiera ucraineană la un nivel ce depăşeşte tot ceea ce a avut mobilizat după anexarea Crimeii şi agresiunea militară din Estul Ucrainei.

Pe de altă parte, logica şi analiza de planificare nu recomandă această acţiune în nici un caz. Obiectivele ce pot fi atinse sunt prea mici pentru ca Kremlinul să rişte costurile pe care le aduce, în orice caz, o asemenea mişcare. Dar ameninţarea e reală, nu trivială, şi nimeni nu poate paria pe umorile lui Putin, cum nu poate paria pe reţinerea şi cumpătarea comandaţilor de unităţi diverse de la linia de contact, acolo unde conflictul din Donbas s-a încălzit substanţial.

Mizele unei tensionări a situaţiei: Rusia este pe prima pagină, sperând să se aşeze şi la masa de negocieri

Faptul că Rusia a tensionat situaţia din Estul Ucrainei este evident. Repornirea motoarelor războiului din Donbas s-a făcut fără nici un motiv pe teren, fără să existe mize şi fără lupte pentru un motiv relevant pentru nici una dintre părţile separate de linia de contact. Nici grupările susţinute de Rusia nu au nici un motiv să lanseze vreun atac, pentru că nu au nici o şansă pentru un câştig de cauză fără trupe regulate ruse.

Separatiştii inventaţi de Putin în pseudo-republicile Donetsk şi Luhansk nu s-ar putea apăra, în faţa unui atac real, dar Ucraina nu are intenţia vreodată de a-l lansa: Kievul ştie că orice pas înainte spre eliberarea teritoriilor sale cu forţa poate determina pierderea instantanee a sprijinului occidental, tot aşa cum au toate asigurările că orice intervenţie a Rusiei în mod direct pe frontiera mutuală, prin Belarus sau din nou prin Donbas constituie agresiune directă şi va avea replica tuturor statelor occidentale. De altfel, în ultimele zile, am avut poziţionări clare şi ferme în ordine de la Washington, de la Londra şi Bruxeles, de la Paris şi Berlin.

Însă valoarea de întrebuinţare a cheltuielilor de până acum cu carburantul trupelor proprii, implicate formal în exerciţii militare neanunţate, este faptul că Rusia e din nou pe pagina întâi a tuturor ziarelor mari ale lumii. Ameninţătoare, puternică, stârnind frica în perspectiva lansării unui nou război, o postură care-i place lui Putin şi care îi poate aduce dividende în mai multe direcţii. Principala, pe care o vizează, este deschiderea negocierilor cu Occidentul pentru Ucraina. Rusia s-a lămurit că nu va putea obţine cedări din partea Kievului, indiferent cine va conduce Ucraina, după ce Vladimir Zelenski a revenit la poziţia lui Poroshenko, respingând concesii privind modificări constituţionale sau alegeri locale organizate în Donbas înaintea eliminării/retragerii tuturor categoriilor de trupe de pe teritoriul său şi preluarea controlului frontierei comune.

Astfel, după ce a înfricoşat Ucraina, presând asupra frontierei şi creând probleme conducerii statului ucrainean în plină răbufnire a valului trei al pandemiei, Rusia lui Putin a folosit aceeaşi situaţie şi pentru a presa Occidentul şi a-l testa pe Joe Biden şi administraţia sa, după celebrul răspuns afirmativ la întrebarea dacă Putin este un criminal. Acum, surse multiple oficiale de la Moscova anunţă că au intrat în contact şi negociere cu americanii pentru Ucraina. Simpla multiplicare a acestui tip de ştiri subliniază fără dubiu că acesta este obiectivul actual al Rusiei. Dar jocul de-a zăngănitul armelor este unul foarte periculos şi poate oricând să alunece dincolo de limitele stabilite de către planificatorii ruşi.

Opţiunile şi valenţele unei invazii în Ucraina: prea costisitor pentru prea puţin

Fireşte că o ofensivă majoră şi totală în Ucraina nu poate fi respinsă cu desăvârşire. Chiar şi în scenarii de tip lebădă neagră, dacă nu cu probabilitate redusă, orice stat responsabil trebuie să ia în considerare acest aspect şi să planifice pentru o asemenea perspectivă. Totuşi, o analiză a planificării şi dimensiunii agresiunii arată diferenţele majore dintre posibilele realizări şi obiective strategice şi costurile pe care le antrenează o asemenea operaţiune.

Nu cred că Rusia planifică o operaţiune directă, deschisă, venind pe o altă direcţie împotriva Ucrainei, de pe teritoriul propriu sau din Belarus. Şi asta chiar dacă a masat trupe şi în sud, în Crimeea, şi poate invoca problemele accesului la apă pentru a ocupa şi o regiune mai în nord, pe teritoriul ucrainean, canalul ce i-ar permite reaprovizionarea cu apă a peninsulei anexate în martie 2014. Însă realist vorbind, cele mai probabile scenarii sunt două, ambele plecând de la zona deja ocupată în Donbas, dar unde nu se află trupele regulate ci mercenari, voluntari, companii militare private.

Astfel, prima variantă ar fi introducerea de trupe ruse în Donbas, în zona separatistă a celor două pseudo-republici, cu scopul de „a apăra fraţii ruşi”- făcuţi cetăţeni peste noapte acolo, şi de a atinge obiectivele administrative directe: alegerea şi instalarea noilor administraţii în Luhansk şi Donetsk şi „protejarea” populaţiei de atacurile ucrainene. Chiar şi la acest nivel limitat, e vorba despre operaţiuni ce încalcă evident acordul de la Minsk – chiar în cazul unui montaj al unei operaţiuni speciale de tip atacul germanilor sudeţi din cel de-al Doilea Război Mondial – şi care vor antrena sancţiuni evidente, odată ce situaţia de regiune ocupată de trupele ruse devine evidentă şi juridic pentru comunitatea internaţională.

Al doilea scenariu vizează lansarea unei operaţiuni mai departe pentru a uni Donbasul ocupat cu Crimeea pe ţărmul Mării Azov. Dar aici coridorul îngust e practic imposibil de apărat, înaintarea dincolo de teritoriile deja ocupate va stârni o reacţie internaţională şi mai vehementă, care ar putea merge până la împingerea Ucrainei în NATO, dacă nu sigur în MAP. Fără a mai spune că sustenabilitatea teritoriului cucerit, pe o lungime de câteva sute de km şi lăţime redusă poate constitui un dezastru şi în materie de costuri pentru armata rusă – oameni, materiale, linie de aprovizionare menţinută, etc.

Replica Occidentului: hotărâre şi descurajare sau delăsare păguboasă

Dincolo de afirmaţiile şi susţinerile formale şi vocale, e foarte posibil ca, de această dată, să i se ceară Occidentului să-şi arate efectiv cărţile. Adică să şi acţioneze fără drept de apel şi în privinţa desfăşurării de capabilităţi pe teren. Pentru moment, Statele Unite susţin că nu există probe care să arate că, după exerciţiile mamut, Rusia ar putea proceda la desfăşurarea unei operaţiuni militare mai departe de frontiera ruso-ucraineană, în interiorul teritoriului ucrainean.

De asemenea, au fost mobilizate nave pentru a contracara o eventuală operaţiune rusă, fiind cerut de la partea turcă deja dreptul de acces prin strâmtori pentru prioada de 21 de zile prevăzută de Convenţia de la Montreux. Nu mai este vorba despre participarea la exerciţii NATO în Vestul Mării Negre, ci de implicare în marea liberă sau de acostare la Odessa. Pentru descurajare şi marcarea practică a momentului şi forcingului de blocare a acţiunilor ruse împotriva Ucrainei.

Chiar şi discuţia Putin-Erdogan face parte din aceeaşi pregătire cu nuanţe. Public a reieşit doar calificarea plină de nemulţumire a lui Putin despre pretinsele provocări ale părţii ucrainene şi faptul că Rusia se va implica în apărarea fraţilor şi concetăţenilor ruşi - locuitorii pretinselor republici din Donetsk şi Luhansk au primit cetăţenia rusă. Totuşi e posibil ca, în spatele uşilor închise, discuţia despre o eventuală intervenţie, implicând şi partea maritimă, să fi fost un subiect, cu poziţionările în consecinţă ale Turciei. Aici poate să fie cheia ce ar putea spune clar încotro ar merge criza.

În orice caz, problema majoră rămâne în curtea Occidentului - SUA, UE şi Marea Britanie. În ce măsură sunt dispuşi occidentalii să mişte şi trupe acolo unde au marcat ferm poziţiile la nivel verbal. Avem de a face cu o operaţiune serioasă de a anunţa hotărârea în privinţa poziţiilor îmbrăţişate şi de a concretiza pe teren descurajarea unui atac rus pe scară largă, dacă s-ar pune serios problema să intervină. Sau, alternativ, am putea rămâne la nivelul vorbelor, până se consumă intervenţia pe teren. Sau poate şi după aceea?

Până atunci, Rusia lui Putin se joacă cu focul. Şi nu e tocmai cea mai bună poziţie. Rusia riscă şi fără să vrea ca o anumită ciocnire locală la linia de contact să escaladeze, ca oamenii din subordinea sa, plasaţi în zona separatistă, să nu interpreteze la virgulă şi la nuanţă partitura propusă, eventual să meargă mai departe decât trebuie. Şi de aici până la catastrofa izbucnirii unui război în Estul Europei e doar un pas. Un pas ce trebuie evitat cu orice preţ.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite