În Marea Britanie vor apărea automate cu mâncare gratuită pentru oamenii fără adăpost

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie se pregăteşte să introducă automate care vor furniza gratuit mâncare oamenilor fără adăpost. Primul astfel de dispozitiv urmează să fie instalat de Crăciun la Nottingham, scrie publicaţia „Nottingham Post“.

Automatul va fi alimentat cu fructe proaspete, batoane proteice, sandviciuri, obiecte de igienă personală, şosete dar şi cu cărţi. Va fi plasat  la intrarea în centrul comercial Broadmarsh şi va fi accesibil 24 de ore din 24.

Concret, spun reprezentanţii asociaţiei Action Hunger, organizaţie care a iniţiat proiectul, până la 100 de oameni vor putea beneficia gratuit de trei produse pe zi. Fiecare va primi în acest scop un card special. 

Proiectul urmează să fie extins în toată ţara. 

„Am ales Nottingham pentru că am crescut în acest oraş şi îl iubesc, însă planificăm să instalăm un automat în Manchester în ianuarie, apoi la Londra şi Birmingham“, a afirmat preşedintele organizaţiei, Huzaifah Khaled.

Totodată, organizaţia vrea să instaleze anul viitor astfel de automate şi în SUA - în Seattle, New York şi Los Angeles.

image

Sursa foto: www.nottinghampost.com

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite