Studenţii LGBTQ, în atenţia autorităţilor din China. Se cer informaţii despre „starea lor de spirit” şi viziunile politice

Studenţii LGBTQ, în atenţia autorităţilor din China. Se cer informaţii despre „starea lor de spirit” şi viziunile politice

Foto Shutterstock

O universitate din China ar fi cerut facultăţilor sale să întocmească liste cu studenţii LGBTQ+ şi să transmită informaţii despre „starea lor de spirit”, viziunile politice şi contractele sociale, potrivit unei presupuse directive interne publicate atât pe reţelele sociale din China, cât şi pe cele din afara ţării.

Universitatea Shanghai nu a confirmat cererile de informaţii şi nici nu a răspuns la întrebările privind intenţia sa, însă a provocat îngrijorări printre tinerii chinezi, în contextul controlului exercitat asupra grupurilor şi organizaţiilor universitare ce sprijină comunităţile LGBTQ+ şi pe cele feministe, scrie The Guardian, citat de Digi24.

„Sondajul din Campus”, care face referire la „cerinţe relevante” care nu sunt specificate şi solicită facultăţilor/colegiilor să „investigheze (şi) cerceteze” studenţii identificaţi ca fiind LGBTQ+. De asemenea, instituţia cere informaţii despre starea de spirit a studenţilor şi condiţia psihologică, inclusiv viziunea politică, contactele sociale şi starea sănătăţii mintale. 

Activiştii şi studenţii din comunitate sunt îngrijoraţi şi cred că această colectare a informaţiei ar putea duce la luarea în vizor a membrilor LGBTQ+. 

Departamentul de comunicare al Universităţii nu a răspuns la solicitările The Guardian.

Postarea iniţială de pe Weibo, alături de o captură de ecran, a fost distribuită sau apreciată de zeci de mii de ori. Potrivit utilizatorului Weibo care a publicat pentru prima dată documentul, postarea a fost înlăturată. Încercările The Guardian pentru a accesa postarea originală au fost întâmpinate de un mesaj de eroare.

Capturile de ecran cu chestionarul au apărut şi pe Twitter şi au generat o dezbatere aprinsă cu privire la controalele desfăşurate de guvernul Chinei privind minorităţile sexuale ale ţării.

China a luat deja în vizor grupurile feministe şi indivizii care au căutat să se opună discriminării.

Până în anii recenţi, China avea o comunitate LGBTQ+ activă şi în creştere în campusurile universitare.

Însă pe măsură ce dinamica politică şi socială s-a schimbat în China în ultimii câţiva ani, comunitatea LGBTQ+ a devenit din ce în ce mai marginalizată. Shanghai Pride, singurul eveniment al Chinei pentru celebrarea minorităţilor sexuale, a anunţat, anul trecut, că încetează activitatea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările