ONU denunţă Israelul pentru construcţia de noi locuinţe în coloniile din Cisiordania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari israelieni danseaza pentru a sarbatori 49 de ani de la cucerirea Ierusalimului de Est FOTO AFP

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon "a criticat puternic" luni decizia israeliană de a aproba construcţia de noi locuinţe în coloniile din Cisiordania şi la Ierusalim, a declarat purtătorul său de cuvânt Stephane Dujarric.

Iniţiativa "ridică întrebări legitime cu privire la intenţiile pe termen lung ale Israelului, la fel ca declaraţiile repetate ale unor miniştri israelieni cerând anexarea Cisiordaniei", a subliniat purtătorul de cuvânt.

Ban, a adăugat el, "reafirmă că implantările sunt ilegale conform legilor internaţionale şi cere guvernului israelian să revină la astfel de decizii în interesul păcii şi al unei soluţionări finale echitabile".

Ban se declară "foarte dezamăgit" că aceste decizii sunt luate la doar patru zile după apelul Cvartetului ca Israelul să pună capăt politicii sale de colonizare, conchide comunicatul.

Israelul a aprobat construcţia a 560 de case în colonia Maale Adumim din Cisiordania, potrivit Agerpres care citeazp un purtător de cuvânt al acestei colonii.

Potrivit presei israeliene, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a aprobat de asemenea un proiect pentru construcţia a 240 de locuinţe în coloniile din Ierusalimul de Est, precum şi a 600 de locuinţe pentru palestinieni la Beit Safafa, un cartier arab al oraşului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite