Vocea României prezintă primele dueluri ale sezonului: 18 concurenţi luptă pentru un loc în semifinale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pro TV dă în această seară, de la ora 20.30, startul duelurilor de la „Vocea României, iar locul în care antrenorii au ales să anunţe concurenţii cu cine se vor lupta este unul inedit, la înălţime.

Dintre sutele de concurenţi care s-au prezentat la audiţiile pe nevăzute de la „Vocea României“, doar 56 au reuşit să întoarcă cel puţin un scaun şi să ajungă în cea de-a doua etapă a competiţiei. Lupta devine acum din ce în ce mai grea. Antrenorilor nu le-a fost deloc uşor să formeze cele mai bune duete, dar au reuşit şi au petrecut zile întregi alături de concurenţi pentru a-i ajuta să creeze momente perfecte pe scenă. Chiar dacă unul dintre duelişti nu va reuşi să meargă mai departe în echipa antrenorului în care se află acum, ceilalţi trei antrenori îl pot salva şi astfel îi pot oferi o şansă.

În această seară telespectatorii Pro TV vor vedea cine sunt concurenţii pe care Tudor Chirilă, Loredana, Smiley şi  Marius Moga îi vor alege să rămână în competiţie şi pe cine vor decide să salveze în ultimul moment. Nu vor lipsi din prima zi a duelurilor nici momentele amuzante, replicile şi reacţiile surprinzătoare ale antrenorilor, care se vor ridica de pe scaune şi vor dansa, sub coordonarea lui Smiley, dar vor vorbi şi în rime, fiind inspiraţi de unul dintre momentele prezentate pe scenă.

Melodii precum „Crazy“, „Need you now“ şi „Loosing my religion“ vor fi interpretate vineri de către cele nouă cupluri de concurenţi şi vom afla cine sunt cei aleşi să meargă în etapa semifinalelor de la „Vocea României“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite