TVR 1 redevine post generalist: cum arată noua grilă de programe

TVR 1 redevine post generalist: cum arată noua grilă de programe

Ionuţ Cristache se mută cu talk show-ul mai devreme FOTO TVR 1

TVR 1 redevine post generalist şi anunţă noua grilă de programe, care conţine jurnale de ştiri, emisiuni de actualitate şi de divertisment, filme şi seriale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începând cu 15 aprilie, cel mai important post al televiziunii publice redevine generalist, iar reprezentanţii anunţă o grilă cu programe variate: filme şi seriale, teatru, divertisment, sport, dar şi ştiri, emisiuni de actualitate, reportaje şi documentare.

Matinalul TVR 1, transmis de luni până vineri, începe cu o oră mai devreme, de la 06.00 şi devine un program de tip infotainment. Telespectatorii vor afla informaţii despre starea vremii şi trafic, poveşti de viaţă din toată ţara, dar şi curs valutar, revista presei, informaţii din IT, travel şi horoscop. Şi tot în Matinal - un grupaj de ştiri, inclusiv din sport, în fiecare oră.

De la ora 11.00, TVR 1 lansează un nou format, o emisiune magazin, „Ca-n viaţă“, realizată de Emma Zeicescu, jurnalista care a prezentat până acum emisiunea „Perfect Imperfect“ (între 10.00 şi 12.00). În noua grilă, timp de o oră, de luni până vineri, Emma, alături de invitaţii ei, prezintă idei pentru o viaţă plină de energie, informaţii la zi, campanii care contează şi interviuri cu vedete.

După-amiaza, de luni până vineri, de la ora 17.00, TVR 1 va difuza serialul canadian „Aripile Nordului“, cu doi piloţi experimentaţi, tată şi fiică, ce intervin în caz de urgenţe medicale, furtuni devastatoare sau accidente aviatice.

Din 15 aprilie, principala emisiune de ştiri a postului TVR 1 îşi măreşte durata la o oră şi jumătate. De la ora 20.00, de luni până duminică, Telejurnalul va include o selecţie a informaţilor esenţiale ale zilei, rubricile meteo, sport, precum şi Tema zilei, o discuţie în care moderatorul şi invitaţii săi dezbat consecinţele celui mai important subiect al zilei. Celelalte emisiuni informative în care telespectatorii pot afla ştirile momentului rămân Telejurnal 14.00 şi Telejurnal 24.00. 

În noua grilă rămâne şi talk show-ul lui Ionuţ Cristache, „România 9“, care îşi schimbă însă intervalul de difuzare. Emisiunea va fi transmisă în direct, de luni până joi, de la ora 19.00 şi nu de la 21.00 cum era până acum. 

În timpul săptămânii, serile la TVR 1 vor arăta astfel: luni - piese de teatru, cu mari actori ai scenei româneşti; marţi – film istoric, poveşti despre personalităţi şi evenimente istorice care au marcat lumea, ecranizări ale unor celebre romane inspirate din istorie; miercuri – filme de acţiune, intrigi poliţiste sau thrillere pline de suspans, iar vineri – filme cu mari actori străini.

Informaţii din zone diverse de interes - economice, externe, culturale, viaţă urbană, domenii creative - vor fi prezentate de luni până vineri, în intervalul 23.30-24.00. Astfel, în acest tronson, vor putea fi vizionate sezoane noi ale emisiunilor „Banii tăi“ (luni), „Lumea azi“ (marţi), „Cooltura“ (miercuri), „Fan/Fun Urban“ (joi), „#creativ“ (vineri). 

Documentarele, anchetele şi reportajele se regăsesc de asemenea în grila TVR 1. Joi seara, de la 21.30, vor fi noi reportaje şi documentare la „Dosar România“, iar de la 22.30, emisiunea „Anchetele comisarului Antonescu“. Sâmbăta, de la 21.00, TVR 1 va programa documentare internaţionale.

Sâmbăta, la 23.00, va fi difuzată emisiunea „Profesioniştii“, realizată de Eugenia Vodă, iar duminica, de la 23.00, Cătălin Ştefănescu aduce un nou sezon „Garantat 100“% (care începe din 21 aprilie).

Duminica este rezervată emisiunilor brand ale postului: „Universul credinţei“, „Viaţa satului“, „În grădina Danei“, „Tezaur folcloric“.

TVR 1 anunţă pentru această primăvară formate noi de entertainment din zona de comedie, pe lângă spectacolele de folclor realizate de Iuliana Tudor, cu care telespectatorii s-au obişnuit deja duminica, la ora 21.00. 

Cu sezoane noi revin „Levintza prezintă“ (sâmbăta, ora 11.00), „Constructorii de visuri“ (sâmbăta, ora 11.30), „Adevăruri despre trecut“ (sâmbăta, ora 12.30), „Faţa nevăzută a lumii“ (sâmbăta, ora 13.00), „Ora Regelui“ (sâmbăta, ora 14.30), „Exclusiv în România“ (sâmbăta, ora 16.30) şi „Politică şi delicateţuri“ (duminica, ora 15.30).

În după-amiezele de weekend, la TVR 1 va fi handbal, postul public va continua să transmită cele mai importante partide din ligile naţionale, Liga Florilor şi Liga Zimbrilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: