Postul nu e post destul dacă nu e şi fudul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunile sunt îndopate cu angajaţi care au fost aleşi pe criterii misterioase, aşa se explică muşuroiul de reporteri buimaci, care trăncănesc prostii la foc automat.

Posturile TV îşi dau unul altuia cu audienţele-n cap, într-un stupid concurs, asta în timp ce redactorii, reporterii şi speciile derivate din aceste tulpini fac nişte greşeli scămoşate. Celebrul România TV, postul care crede că ne păcăleşte anunţând veşnic emisiuni ”incendiare”, ”halucinante” sau ”şocante”, va fâsâi în curând ca un cauciuc tăiat de o amantă geloasă. ”Imediat: noi fotografii inedite cu nepoata preşedintelui, Sofia Raisa”. Avem două probleme mari aici (pe lângă celelalte o mie pe care le are acest post). În primul rând, ”noi poze inedite” e o pleonăsmăneală crasă. În al doilea rând, bună dimineaţa, bine v-aţi sculat din somnul creieraşilor, pe nepoata lui Băsescu o cheamă Sofia Anais! Chestia cu ”Raisa” a fost un zvon infirmat încă din prima zi de viaţă a bebeluşei. La o lună jumate de la naşterea copilei, ăştia de la RTV încă n-au aflat prenumele real.

Pătraru, o cauţi cu lumânarea!

Apropo de România TV, eu încă mă mir (şi mă bucur) că nu l-au dat afară pe Dragoş Pătraru, având în vedere că omul se încăpăţânează să-şi bată joc de tâmpeniile colegilor săi, aproape zilnic. Multă vreme, am crezut că e ceva cât de cât regizat, dar am stat şi m-am gândit, cu mintea mea proastă de muiere: mă, p-ăsta chiar îl mănâncă spinarea! Are dreptate, colegii lui de la RTV sunt epocali (vom mai exemplifica), deci pesemne că realizatorul emisiunii ”Starea naţiei” nu va mai rezista mult acolo. Pătraru e cam singurul pamfletar din audiovizual care nu se ţine de fusta nimănui, nu manipulează şi n-are subiectivisme ieftine. Sigur că, în compensaţie, şi-a procurat inamici cu gura mare şi creier mic. Ia deschideţi catastiful cu pariuri: unde ajunge Pătraru anul viitor (cel târziu), la ce televiziune? Că la asta la care lucrează acum, zilele îi sunt numărate. Eu nu i le-am numărat, dar colegii lui numai cu asta se ocupă, cred.

Antena3 anunţă, cu părul măciucă: ”Medicii sunt primii pe lista hoţilor!”. Zic: hait, după ce că şi aşa n-avem destui doctori, s-au mai apucat şi ăştia de şparlit diverse bunuri. Pe urmă, când am auzit cum s-a deşirat ştirea, a reieşit că medicii sunt preferaţii spărgătorilor de apartamente, în sensul că sunt victime profesioniste. Unde dai şi unde crapă...

Digi24 e de părere că ”nu va exista soluţii” în nu ştiu ce caz (dă-l dracului de predicat scrântit, avem treburi mai urgente), iar Realitatea TV gâjâie că ”s-a găsit cadavrul unui câine de lupă”. Numai câinii de luptă au regim special, cei de lupă (?!) sunt ok, din câte ştiu.         

La România TV, ”a urmat o urmărire”, că vorb-aia, avem idei puţine şi fixe. Tot în ograda lor, o dătătoare cu părerea din studio anunţă: ”Milioane de oameni se pregătesc de sfârşitul lumii. Să vedem ce spun specialiştii!”. Avem specialişti în sfârşitul lumii, deci? Nu era mai urgent să facem rost de specialişti în economie, chestii de-astea?...

Pe mai multe posturi TV, oficialităţile spun lucruri trăsnite. Un secretar de stat - să mor dacă mai ştiu care, şi nici nu-mi pasă - a slobozit o perlicică: ”Nu există niciun pericol care să ne pună viaţa în pericol”. Purtătorul de cuvânt al ISU povesteşte, sugrumat: ”Femeia se află acum în ambulanţă şi cel mai probabil ea va fi dusă la spital”. Ar fi culmea să fie dusă cu ambulanţa la coafor.

Vocea României, vocea glumei proaste

Cârcotaşii de la Prima TV n-au stat degeaba, nu de alta, dar am auzit că nu-i plăteşte nimeni dacă nu muncesc, nu ştiu de ce. În orice caz, în emisiunea lor am văzut o colecţie de gogomănii ale multor posturi cu ifose. Un reporterilă de la Antena3 spune că ”la Braşov, aşteptăm până la 40 de grade Celsius”. N-ai decât, doar că va trebui să aştepţi câţiva ani cu microfonul în gheare, altfel nu văd cum îţi împlineşti visul. Evident, era vorba de vreo 4 grade, nicidecum de 40.

La B1TV, o privighetoare cirip-ciripeşte: ”Cei din USL se ciondrănesc”. Ştia ea ceva, dar nu prinsese bine termenul şi n-a avut timp să caute pe dexonline.ro. Ciondănit, ciondrănit, tot aia e, ia mai lăsaţi-ne-n pace. Iar la Kanal D, nemuritoarea Gabi Cristea îl căinează pe un papiţoi din emisiunea ei: ”Sau poate că ar fi tardiv de târziu...”. Nu glumea, ei i se pare normal să spună serios ceea ce alţii spun în glumă. Păpuşică, tardiv înseamnă întârziat, dar cum spuneam, e o corvoadă să răsfoieşti dicţionarul.   

”Vocea României” m-a scos din sărite, disperarea audienţelor e fatală. Jurata Loredana Groza i-a spus unui pârlit de concurent: ”Ţi-a murit la intrare!”. Se referea la vocea omului, dar gluma ei de bişniţar a fost penibilă, mă aşteptam la mai mult de la o solistă cu experienţă şi în muzică, şi în televiziune. Recitalul stupid al Loredanei nu s-a oprit aici. ”Gabriel, în mine poţi găsi ce vrea muşchii tăi!”, a mai exclamat ea, spre exclamaţiile noastre ulterioare. Aşa vorbeşte una dintre primele doamne ale ProTV-ului? Şi tot Lori cacofoneşte de zor: ”Că când ai tocurile de 12 centimetri...”. Dar ne mai spune, zgomotos: ”Nu mă risc pe cineva care ia două note dacă bea o bere-n plus!”. Loredana, ai dreptate, nici eu nu cred că mă mai risc (sic!) să mă mai uit a doua oară la ”Vocea României”.    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite