Nonconformiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titlul original:   Revolutionary Road Dramă de cuplu suburban cu final tragic. Detaliile sunt foarte importante: cuplul este o reunire de zile mari între protagoniştii din

Titlul original:   Revolutionary Road

Dramă de cuplu suburban cu final tragic. Detaliile sunt foarte importante: cuplul este o reunire de zile mari între protagoniştii din

image

“Titanic” (da, Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio) iar filmul, regizat de Sam Mendez (care este căsătorit în viaţa reală cu Winslet) se întoarce în suburbia americană care l-a făcut faimos încă de la debutul oscarizat cu “American Beauty”.

Dar în “Revolutionary Road” nu veţi găsi nici un strop din cinismul poetic şi feroce al debutului lui Mendez. La mijlocul anilor ’50 April (Winslet) şi Frank Wheeler (DiCaprio) sunt căsătoriţi, părinţi a doi copii şi perfect integraţi în suburbia conformistă. Dragostea sinceră de la începuturile relaţiei lor s-a evaporat şi ambii se văd captivi într-un mariaj în criză. Pe care aleg să îl salveze renunţând la tot ce înseamnă modul de viaţă american.

Se vor muta la Paris... Ce nu ştiu nici Frank cel sufocat de biroul său anost şi un job depersonalizant, nici April cea plictisită de rolul de gospodină şi temătoare că plictisul îi va nărui inclinaţiile artistice? Că nu mai este nimic de salvat, căci tineri fiind nu s-au îndrăgostit unul de celălalt ci fiecare de câte o fantasmă a celuilalt. Pentru că Frank nu are curajul să se arunce cu capul înainte spre Paris, iar April este lipsită de orice simţ artistic. Simplistic spus, pretinsul lor nonconformism i-a unit şi îi va şi distruge. Pentru că alinarea în două adulteruri seci şi disperate nu are cum compensa prăpastia căscată între ei. Mendez tratează drama rece, plat, ermetic şi static, mizează pe talentul actorilor (da, Kate Winslet este cea mai talentată actriţă a generaţiei ei şi DiCaprio îi face faţă cu brio). 

Regie: Sam Mendez; Distribuţie: Kate Winslet, Leonardo di Caprio, Kathy Bates, Micheal Shannon

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite